“Strugurii s-au copt in lipsa ei” – Zully Mustafa

Stiu ca prima impresie pe care mi-a lasat-o a fost din cauza copertii, si de asta la prima vedere, cand am dat peste ea intr-o librarie, nici macar nu am mai simtit nevoia sa o rasfoiesc.

Fiind la Gaudeamus anul trecut insa, am trecut pe la standul celor de la Tritonic, si am zis…hai, sa vedem ce pot ascunde copertile astea. Mi-a cazut ochii pe ceva suficient de expresiv si interesant banuiesc, deoarece i-am recomandat-o Alinutei, fara sa ma mai gandesc ca i-ar putea displace. Intr-un final, tot eu am citit prima cartea, si am ramas asa, cu un sentiment care m-a facut sa vreau sa scriu articolul asta: am simtit cartea ca un fel de…limonada.

Foarte…racoritoare, dulce si acrisoara in acelasi timp. Personajele sunt tinere si destul de bine creionate, actiunea a reusit sa ma tina cu cartea in mana, desi eram in perioada in care nu reuseam sa termin nicio carte, indiferent de natura ei. Dragostea in “contratimp”, asa cum scrie in orice prezentare a cartii ce apare pe net, prietenia fetelor, ce te face sa te gandesti la prietena ta cea mai buna, atmosfera de provincie, cu “La Cais”, ce pare un fel de La Copac bucureastean, stilul in care sunt scrise, toate astea si multe altele te fac sa iesi din realitatea ta si sa intri in lumea…lor, cu o foarte mare usurinta. Nu mai simti granita autor – narator – personaj. Doar intri in hora, si te intristezi si bucuri de intamplarile lor.

Am reusit sa scot doar cateva citate din carte…poate o sa imi fac timp sa o rasfoiesc iar, si sa raman cu mai multe:

“El parea barbatul care nu dadea doi bani pe femei, care insa stia cum sa le faca sa se simta importante. (…) Hm, uite, Karin le ofera femeilor sale destul de putin cat sa le faca flamande si destul de mult cat sa nu renunte la el.”

“Nu intelegi? Nu intelegi ca ai o singura viata? Asta…alta de unde? Ca nu vei mai iubi niciodata atat de intens, ca nu vei mai fi iubit niciodata asa cum te-a iubit femeia asta? Nu intelegi ca astia sunt cei mai frumosi ani ai tai? Cei mai frumosi, Karine, cei mai frumosi… nu se mai intorc inapoi. Acum e timpul gesturilor mari, mari, mari cat lumea si pamantul, cat oceanul pe care-l cauti in vise, cat sufletul femeii de care nu ti-a pasat.”

“In viata totul se compenseaza: fericirea cu nefericirea, dragostea cu ura, ordinea cu dezordinea. Sa nu uitam cat de fragili suntem in fond, si cat de repede se poate narui totul in jur cand ne bucuram prea mult de viata.”

“Nu imi e frica de moarte, dar nu exista nici macar o singura zi din viata mea in care sa nu ma intreb: cum ar fi daca maine nu as mai fi? Si atunci nu-mi mai ramane decat sa traiesc. Sa traiesc, sa iubesc si sa visez! Pricepi? Si oricat de grea ar fi ziua respectiva, sau rea, sau deprimanta, este de ajuns sa-mi pun intrebarea asta si gasesc imediat raspunsul.”

Scrie un comentariu

Filed under Carti

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s