Arhive lunare: Noiembrie 2010

„Electrical Storm”

De ce tuna la sfarsitul lui noiembrie?

De ce au ajuns sa fie toate cu susul in jos, si josul in sus?

De ce am sentimentul ca de fapt e linistea de dupa furtuna, ci nu dinaintea ei?

De ce trebuie mereu sa imi pun intrebari la care nu am cum sa gasesc raspunsuri?

De ce nu pot sa:

” R: mi-ar placea sa iei mai mult lucrurile asa cum sunt

R: nu sa le dai forma

R: si continut

R: pentru ca de multe ori, nu merita ”

De ce cafeaua miroase cel mai bine dimineata?

De ce dupa o dezamagire te simti bolnav doua zile?

De ce mai crezi in Mos Craciun, sau in magia primei ninsori, sau in vise implinite?

Si de ce naiba postez asta pe-un  blog?…

6 comentarii

Din categoria Chestii

De ce iubiti femeile

Cat de greu mi s-a parut sa cumpar o carte „pentru metrou” unui prieten care nu mai avusese timp sa citeasca de ceva vreme. Dupa multe rationamente, si dupa lupta din mine:  „nu ii lua o carte pe care ti-ai fi dorit sa o primesti tu”…  dupa cateva intamplari… m-am trezit in brate cu „De ce iubim femeile”.

La urma urmei…cartea ar trebui sa se adreseze barbatilor.  Ajunsa acasa, am avut sentimentul ala de… cred ca mai dau fuga intr-o librarie sa mai iau o carte.  Cum i-ar sta unui tip in metrou cititind…”De ce iubim femeile”? E clar ca toate tipele din jurul lui ar fi cu ochii pe titlul cartii, cu zambetul pe buze. Apreciativ sau din contra, ramane de vazut. Cu toate astea….de ce iubiti femeile? Doar pentru :

„Iubim femeile pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca iti deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare. Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun „te iubesc” exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste „Angie” al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.” (Mircea Cartarescu)

Voi de ce mai iubiti femeile?

8 comentarii

Din categoria Chestii

„I play my music on the sun”

Vai cat de tare a fost…

Nu mai facusem asta de atata vreme…  Just…dance. Tu si cu tine. Tu in tine, Tu alaturi de Prietena ta, aflata la cateva cartiere distanta. Dati play la aceeasi piesa, in acelasi moment, aveti grija sa fiti la distanta de ochii… celor care nu ar intelege…si…just dance. In primele 10 secunde te buseste rasul, nici nu stii cum de poti face asta,  dar…stii ca merita. Asa ca mergi mai departe. Lasi la o parte toate grijile, consumi in alea 5 minute de topaiala toate lucrurile care nu iti dau pace. Nu mai conteaza ca e marti, ca a doua zi iar trebuie sa o iei de la capat la munca, ca iar simti ca nu ai timp pentru tine sau ca nu stii in ce directie sa o iei. Te bucuri doar de aripile alea pe care le-ai prins,  si care te poarta sus… tot mai sus. Se termina piesa, si te intorci pe scaun,  in fata calculatotului,  si mai razi 15 min de toate cele pe care le-ai simtit…sau de cat de ok te simti in momentul ala.
Si ramai asa…mult timp dupa, cu un zambet frumos,pe interior.

Cat de speciali sunt oamenii. Si cat de rar constientizam asta.

5 comentarii

Din categoria Chestii

Gaudeamus

Totul a inceput acum multi ani, in primul an de facultate. Primul targ de carte, de care m-am indragostit. Niciodata nu am putut compara Gaudeamusul cu …Bookfest sau cu Kilipirim. Si…poate aici e problema mea de fapt. Poate ca ar trebui sa fiu de acord cu un prieten, ce imi spunea ca de fiecare data e altfel. Poate nu ar trebui sa mai am asteptari asa mari, poate ar trebui sa nu mai sper ca mereu voi gasi aceeasi…vraja.
Am coborat din 331, si ne-am indreptat spre pavilionul central. Nu imi venea sa cred cat de frumos se vedea, prin toata ceata aia… In primii 50 m ne-am lovit de puhoiul de oameni care se ingramadeau la tarabele pline de dulciuri, produse traditionale romanesti, cercei si toate cele. Am rezistat tentatiei, mai ales ca standurile cu carne si carnati de casa nu mi se pareau tocmai la locul lor.
Cand m-am apropiat de pavilionul central, am simtit iar pentru cateva clipe bucuria aia de…”Mama, de un an astept asta!” Am inceput cu standurile de sus, sa lasam editurile mari la sfarsit. Dupa primul nivel… ma pleostisem deja. Mult prea multe edituri ce nu imi spuneau nimic, mult prea multa lume cu comentarii deplasate, care clar nu venisera acolo pentru carti, mult prea agitatie. Mi-am revenit instant cand am dat de un tip, cu un stand cu chestii haioase, pe care il stiam de la un Green Fair. In 15 minute deja aveam pe mana o ghinda inel, ce m-a binedispus imediat si mi-a dat energia de a continua „calatoria”. Desi nu credeam vreodata ca de la Gaudeamus o sa imi cumpar un…inel.
Unele lucruri au ramas la fel. Mereu Liiceanu e prezent la Humanitas, mereu cei cu standurile de la editurile mai mici sunt mai atenti cu clientii, mereu e o ditamai coada la Adevarul, prin simplul fapt ca, asa cum spunea o mamica: „Toate cartile arata la fel, sunt asa elegante”. M-am bucurat mult ca am luat niste carti de care si uitasem ca mi le doresc; ca mai erau si cupluri care isi luau carti pentru ei, cat si pentru cei mici. Ca inca exista oameni la 70 ani care citesc. Ca exista Micul Print, in varianta pop-out, fara sa fie kitsch, ci o minune pe care am zis ca o sa mi-o cumpar.
Cel mai mult m-a intrigat o  pustoaica de 16-17 ani ce a aruncat in scarba un volum de Cartarescu, la loc pe raft, spunand…”Ce panarama de carte, am citit 20 pagini, numai profei de romana ii place asa ceva”. Mi-a venit sa o plesnesc, fiind suficient de limitata in secunda aia, si neconstientizand ca nu toata lumea gandeste ca mine…sau ca nu toata lumea gandeste. Nu pentru toata lumea o carte conteaza. M-am razbunat insa, cumparand o carte de-a lui Cartarescu, pe cea mai proasta chiar…
La final, ne-am asezat cu fundul pe niste trepte, sa ne mai odihnim, si sa ne bucuram de achizitii. Aveam asa sentimentul de…cat de mult se schimba toate. Sau de…cat de mult m-am schimbat, de nu ma mai bucura asa tare toate lucrurile marunte care inainte ma bucurau.
Abia cand am ajuns acasa, m-am dezghetat si mi-am facut un ceai am inceput sa ma bucur de targ…si de carti

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente

Sa ne tot vedem joi

Universitate. Magazine. Dezgust stradal. Cunostinte vechi, prea vechi.
Lucky. Draperii rosii. O Miki. Un meniu. Ceai de vanilie si caramel. Fata memorabila. Prezent, trecut si viitor. Si iar prezent. Aceiasi oameni. Bere fara pahar. Scoala de fotografie, sertarul de cuvinte, a scrie o carte, agenda, blog. Comoditate. Colegi de apartament. Motivatie. Vise implinite. Aprecieri. Identitate.
Supergirl.
Photo wedding. Provocari. Green Apple Amintiri din copilarie Petala de carnetel.
A tremura de frig. Metrou. Ras infundat. Multumesc

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

Chiul

Am trecut dimineata prin pasaj pe la universitate…
Dupa imbulzeala din metrou, fotoliile rosii din cafeneaua din pasaj al carui nume…nici nu il stiu…mi-au dat o stare de bine cum nu reuseste nici macar o cafea la ibric la ora aia. Am avut sentimentul ca miroase a facultate. A  zilele alea in care…nu invatasem pentru examen, asa ca…de ce sa ma duc…chiulesc. A zilele alea in care prinde bine o pauza de o ciocolata calda jos la mate sau o cafea cu inimioara de la Spring Time. De momentele in care puneam tara la cale, descoperind stradutele din jur sau mansarda facultatii de geografie, de momentele in care tot ce vroiam era sa stau la soare sa citesc, la fantana, nu sa aud ce a mai facut profa aia de franceza in timpul liber.
Mi-e dor de sentimentul ala de libertate pe care nu l-am mai avut dupa ce m-am angajat, de cand am ajuns sa ma duc la munca atunci cand chiuleam, de aripile pe care le ai, fara sa stii ca le ai. de imprevizibil, de sentimentul ala ca in cele doua ore poti face tot ce iti trece prin cap, timpul e doar pentru asta.
M-am hotarat. Demisia mi-am dat-o deja. Trebuie doar sa dau la master 🙂

2 comentarii

Din categoria Chestii

Americano-nebunia

Cativa ani intr-o multinationala reusesc sa te „formeze”/”formateze” mai bine ca patru ani de facultate. Si aici ma refer la limbaj. Ca oricare alt robotel, ajungi sa faci chestii mecanice, de care te dezobisnuiesti dupa primele 2 luni de cand ti-ai dat demisia. Dar de la a ajunge sa dai cu badgeul cand ajungi in fata usii acasa… pana la a folosi: „Come on, guys…trebuie sa bild-uim un awarness. Face sens ce va spun? Dar please, nu sariti la concluzii”…e cale lunga. E infiorator! Uneori ma intriga atat de tare cand aud mai multe cuvinte decat limita mea normala pe minut, incat nici macar nu mai reusesc sa fiu atenta la continut. But…no more comments. Just…:

2 comentarii

Din categoria Chestii

Revedere

Nu v-ati mai intalnit de cateva luni. Nici nu mai stii ce o sa  ii spui…messul sau telefonul nu reusesc mereu sa surprinda nuantele. Iar voi erati construite din…nuante. Ajungi mai devreme la “intalnire”, si simti ca nu mai ai rabdare. De ce naiba ai lasat sa treaca atata vreme?
In primele secunde nici nu stii ce sa ii spui, vorbiti de trafic, de ce ati facut ieri si de ce va aminteste locul in care v-ati vazut. Dupa o tigara deja lucrurile revin la normal: are aceeasi bascheti haiosi, aceleasi bucle de copil adorabil si acelasi ras molipsitor. Va povestiti cate in luna si in stele, vorbiti de catei, intamplari, amintiri, prieteni, baieti, dezamagiri, sperante, secrete.  Va imprieteniti cu copiii si cateii de la mesele vecine, va faceti planuri ca a doua zi va imprumutati carti si plecati acasa.

Pe drum…iei o frunza, la intamplare. Ai sentimentul ca doar ea poate intelege totul. Doar ea poate sa inteleaga frumusetea zilei de azi.

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

What if

Se spune ca prietenii sunt de fapt familia pe care ti-ai ales-o. Prietenii buni. Cei care ti-au fost alaturi atunci cand ai avut nevoie, cei care iti aduceau pastile cand erai bolnav, care veneau la miezul noptii cu o punga de nuci doar sa te faca sa zambesti, cei care te-au tinut de mana cand a murit ceva in tine, sau care te-au imbratisat cand le-ai marturisit ca iubesti din nou. Ii alegi…sau…te aleg, si sunt ai tai pentru totdeauna.
Iar cand lucrurile se schimba, si te dezamagesc? De multe ori. De prea multe ori. Cand totul in tine iti spune…give up. Ranesc prea mult, nu merita.
Se intampla asta. Mereu. E in firea lucrurilor. Numai ca ce e ciudat e ca nu trece. Prietenia nu e ca indragosteala. Timpul nu le rezolva pe toate, chiar daca dispar din viata ta.
Ce faci insa in momentul in care iti dai seama ca in sufletul tau raman la fel de importanti?…

5 comentarii

Din categoria Chestii