Gaudeamus

Totul a inceput acum multi ani, in primul an de facultate. Primul targ de carte, de care m-am indragostit. Niciodata nu am putut compara Gaudeamusul cu …Bookfest sau cu Kilipirim. Si…poate aici e problema mea de fapt. Poate ca ar trebui sa fiu de acord cu un prieten, ce imi spunea ca de fiecare data e altfel. Poate nu ar trebui sa mai am asteptari asa mari, poate ar trebui sa nu mai sper ca mereu voi gasi aceeasi…vraja.
Am coborat din 331, si ne-am indreptat spre pavilionul central. Nu imi venea sa cred cat de frumos se vedea, prin toata ceata aia… In primii 50 m ne-am lovit de puhoiul de oameni care se ingramadeau la tarabele pline de dulciuri, produse traditionale romanesti, cercei si toate cele. Am rezistat tentatiei, mai ales ca standurile cu carne si carnati de casa nu mi se pareau tocmai la locul lor.
Cand m-am apropiat de pavilionul central, am simtit iar pentru cateva clipe bucuria aia de…”Mama, de un an astept asta!” Am inceput cu standurile de sus, sa lasam editurile mari la sfarsit. Dupa primul nivel… ma pleostisem deja. Mult prea multe edituri ce nu imi spuneau nimic, mult prea multa lume cu comentarii deplasate, care clar nu venisera acolo pentru carti, mult prea agitatie. Mi-am revenit instant cand am dat de un tip, cu un stand cu chestii haioase, pe care il stiam de la un Green Fair. In 15 minute deja aveam pe mana o ghinda inel, ce m-a binedispus imediat si mi-a dat energia de a continua „calatoria”. Desi nu credeam vreodata ca de la Gaudeamus o sa imi cumpar un…inel.
Unele lucruri au ramas la fel. Mereu Liiceanu e prezent la Humanitas, mereu cei cu standurile de la editurile mai mici sunt mai atenti cu clientii, mereu e o ditamai coada la Adevarul, prin simplul fapt ca, asa cum spunea o mamica: „Toate cartile arata la fel, sunt asa elegante”. M-am bucurat mult ca am luat niste carti de care si uitasem ca mi le doresc; ca mai erau si cupluri care isi luau carti pentru ei, cat si pentru cei mici. Ca inca exista oameni la 70 ani care citesc. Ca exista Micul Print, in varianta pop-out, fara sa fie kitsch, ci o minune pe care am zis ca o sa mi-o cumpar.
Cel mai mult m-a intrigat o  pustoaica de 16-17 ani ce a aruncat in scarba un volum de Cartarescu, la loc pe raft, spunand…”Ce panarama de carte, am citit 20 pagini, numai profei de romana ii place asa ceva”. Mi-a venit sa o plesnesc, fiind suficient de limitata in secunda aia, si neconstientizand ca nu toata lumea gandeste ca mine…sau ca nu toata lumea gandeste. Nu pentru toata lumea o carte conteaza. M-am razbunat insa, cumparand o carte de-a lui Cartarescu, pe cea mai proasta chiar…
La final, ne-am asezat cu fundul pe niste trepte, sa ne mai odihnim, si sa ne bucuram de achizitii. Aveam asa sentimentul de…cat de mult se schimba toate. Sau de…cat de mult m-am schimbat, de nu ma mai bucura asa tare toate lucrurile marunte care inainte ma bucurau.
Abia cand am ajuns acasa, m-am dezghetat si mi-am facut un ceai am inceput sa ma bucur de targ…si de carti

Lasă un comentariu

Filed under Evenimente

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s