Arhive lunare: Decembrie 2010

Carti imprumutate…

Continuă lectura

8 comentarii

Din categoria Chestii

„Fantoma din Canterville”- Oscar Wilde

Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Carti

„Viata si opiniile filozofice ale unei pisici” – Hypolite Taine

De data asta…a inceput la Bookfest.

Trecand pe langa Editura Art , am mirosit eu ca ceva se intampla: am auzit tipul de la stand: „E o carte pentru pisicomani!”. Iubitoare de pisici fiind, am ciulit urechile si m-a fermecat prezentarea cartii (gandindu-ma ca ar fi foarte tare ca cei ce se ocupa de un stand, sa si stie ce vand…ca tipul de la Art). Desi parea cam mica si aerisita, chiar am simtit nevoia sa imi fac un moft.

Si nici pana azi nu am regretat. Parerea mea e ca intr-adevar e o carte pentru pisicomani, dar nu numai.  Poate fi o carte pentru toti cei care vrand nevrand intra in contact cu o pisica (sau mai multe) si trec prin etapa…”pisicizarea”.

Cartea are oarecum trei parti:  super introducerea lui Radu Paraschivescu, viata si opiniile filozofice ale unei pisici, poveste narata de insasi Pisica, de la nasterea ei, si pana cand devine filozoafa, precum si cea de-a treia parte, o serie cu poezii despre …normal, pisici (Jules Le Maitre, Charles Baudelaire, Charles Cros, F.A.P de Moncrif, Joachim de Bellay).

Recunosc ca introducerea lui Radu Paraschivescu mi-a placut cel mai tare:
„Sfincsi cu blana coboara de pe platoul Matu – Pisu, unde zice-se ca i-ar fi debarcat martienii, spre a ni se incolaci pe glezne si suflete. Priviti – caci aveti la ce – si va minunati. In nici o creatura a lumii nu s-au topit mai deplin lenea, si spiritul, tenacitatea si capriciul, imbuibarea si saltul gracil, indiferenta si pisalogeala, smecheria calma si suieratul amenintator,voluptatea somnului si cheful de joaca. Pisica e certificatul de nastere al lumii pe dos. Mansonul asta cu ochi iti dicteaza si iti impune, te enerveaza si te vrajeste, ti se suie-n cap si ti se cuibareste-n suflet.” Se sustine mai apoi faptul ca pisicile sunt cele care isi aleg stapanul, sau mai bine zis…sclavul. Strategiile de cucerire ale pisicii sunt diverse:”Unii ii invoca frumuseatea(…), altii se lasa sedusi de torsul ei rasplatitor pe care-l aud dupa ce-si fac datoria si o mangaie gospodareste, la doua maini, cu simt de raspundere, pana la amortirea degetelor si blocarea salelor. Unii nu pot rezista mieunatului ei in diverse registre(…). Altii isi ingroapa fata in blana ei si se trezesc in felinirvana”. Totodata mai aflam ca ultimele cercetari au demonstrat ca pisicile se fac placute tocmai prin faptul ca sunt nesuferite. Ba mai mult: „Stii din capul locului ca ai de-a face cu o traficanta de emotii, dar te lasi imbrobodit. ”

Dar sa nu mai dau chiar tot din casa…

Partea a doua este povestea Pisicii, incepand cu nasterea ei:”…lumina cadea pe ochisorii mei cei inchisi, asa ca in primele opt zile, totul mi s-a parut roz.” si terminand cu maturitatea, in momentul in care devine inteleapta: ” Cel care mananca este fericit; cel care dormiteaza digerand este si mai fericit. Restul nu e decat vanitate si nerabdare a sufletului .(…) Daca lumea ar fi un mare Dumnezeu preafericit, asa cum spun inteleptii nostri, pamantul ar trebui sa fie un pantec imens, vesnic ocupat sa digere creaturile si sa stea cu burta dolofana la soare.”

Iar pana la urma, Pisica ajunge la o concluzie mareata:
„Natura seamana pretudindeni cu ea insasi si ofera prin lucruri mici imaginea celor mari. De unde ies animalele? Dintr-un ou; prin urmare, pamantul este un mare ou spart.

Te vei convinge de asta daca examinezi forma si extremitatiile acestei vai care este lumea vizibila. Este concava ca un ou, iar marginile prin care atinge cerul sunt zimtate, ascutite si albe, ca o cochilie sparte.

Facand cocoloase, albusul si galbenusul au creat blocurile de piatra, casele si pamantul tare. Mai multe parti au ramas moi, formandu-se stratul pe care il lucreaza oamenii; restul curge sub forma de apa, creindu-se baltile si raurile; in fiecare primavara, apa se improspateaza.

Cat despre soare, nimeni nu se poate indoi de rostul lui: este o imensa faclie rosie care se plimba deasupra oului pentru a-l praji la foc mic; a fost spart special pentru a patrunde mai bine caldura; gospodina face mereu asa. Lumea este o imensa omleta” .

Cea de-a treia parte, „O seama de pisicovenii frantuzesti, in transpunerea lui Serban Foarta” este formata din cinci poezii inchinate felinelor: doua sonete, o descriere, o dedicatie, cat si un epitaf.

Dar ssst, nu mai pot tasta. Deja fiara mustacioasa ce-mi locuieste-n garsoniera a ciulit urechile, si in niciun caz nu vreau sa o trezeasc.

Scrie un comentariu

Din categoria Carti

„Strugurii s-au copt in lipsa ei” – Zully Mustafa

Stiu ca prima impresie pe care mi-a lasat-o a fost din cauza copertii, si de asta la prima vedere, cand am dat peste ea intr-o librarie, nici macar nu am mai simtit nevoia sa o rasfoiesc.

Fiind la Gaudeamus anul trecut insa, am trecut pe la standul celor de la Tritonic, si am zis…hai, sa vedem ce pot ascunde copertile astea. Mi-a cazut ochii pe ceva suficient de expresiv si interesant banuiesc, deoarece i-am recomandat-o Alinutei, fara sa ma mai gandesc ca i-ar putea displace. Intr-un final, tot eu am citit prima cartea, si am ramas asa, cu un sentiment care m-a facut sa vreau sa scriu articolul asta: am simtit cartea ca un fel de…limonada.

Foarte…racoritoare, dulce si acrisoara in acelasi timp. Personajele sunt tinere si destul de bine creionate, actiunea a reusit sa ma tina cu cartea in mana, desi eram in perioada in care nu reuseam sa termin nicio carte, indiferent de natura ei. Dragostea in „contratimp”, asa cum scrie in orice prezentare a cartii ce apare pe net, prietenia fetelor, ce te face sa te gandesti la prietena ta cea mai buna, atmosfera de provincie, cu „La Cais”, ce pare un fel de La Copac bucureastean, stilul in care sunt scrise, toate astea si multe altele te fac sa iesi din realitatea ta si sa intri in lumea…lor, cu o foarte mare usurinta. Nu mai simti granita autor – narator – personaj. Doar intri in hora, si te intristezi si bucuri de intamplarile lor.

Am reusit sa scot doar cateva citate din carte…poate o sa imi fac timp sa o rasfoiesc iar, si sa raman cu mai multe:

“El parea barbatul care nu dadea doi bani pe femei, care insa stia cum sa le faca sa se simta importante. (…) Hm, uite, Karin le ofera femeilor sale destul de putin cat sa le faca flamande si destul de mult cat sa nu renunte la el.”

“Nu intelegi? Nu intelegi ca ai o singura viata? Asta…alta de unde? Ca nu vei mai iubi niciodata atat de intens, ca nu vei mai fi iubit niciodata asa cum te-a iubit femeia asta? Nu intelegi ca astia sunt cei mai frumosi ani ai tai? Cei mai frumosi, Karine, cei mai frumosi… nu se mai intorc inapoi. Acum e timpul gesturilor mari, mari, mari cat lumea si pamantul, cat oceanul pe care-l cauti in vise, cat sufletul femeii de care nu ti-a pasat.”

“In viata totul se compenseaza: fericirea cu nefericirea, dragostea cu ura, ordinea cu dezordinea. Sa nu uitam cat de fragili suntem in fond, si cat de repede se poate narui totul in jur cand ne bucuram prea mult de viata.”

“Nu imi e frica de moarte, dar nu exista nici macar o singura zi din viata mea in care sa nu ma intreb: cum ar fi daca maine nu as mai fi? Si atunci nu-mi mai ramane decat sa traiesc. Sa traiesc, sa iubesc si sa visez! Pricepi? Si oricat de grea ar fi ziua respectiva, sau rea, sau deprimanta, este de ajuns sa-mi pun intrebarea asta si gasesc imediat raspunsul.”

Scrie un comentariu

Din categoria Carti

„Prima mea betie” -vol. coordonat de Gabriel H. Decuble

Initial, am vazut o prezentare pe youtube, ce mi s-a parut suficient de convingatoare pentru a-mi dori sa citesc cartea. Lucru ce de obicei, nu mi se prea intampla. Dar nu suficient de convingatoare incat sa iau cartea din prima librarie, dupa ce am vazut cat costa, doar pentru ca are un titlu atractiv: am gasit-o in nici macar o luna in anticariat, nou nouta: ciudat!

Credeam ca e o carte din aia, destul de superficiala si comerciala. Insa…dupa ce am citit-o (in doua reprize, separate cam de …11 luni:)) ), nu am ramas cu sentimentul ca ar fi asa.

Banuiesc ca e genul de carte pe care i-o poti cumpara prietenului tau cu care ai impartasit prima betie, dar doar datorita titlului, nu al continutului. Sau genul de carte pe care poti sa o citesti in metrou/tren, si te lasa asa, cu un zambet tamp in coltul gurii. Sau poate ca nu sunt eu suficient de …”musculita betiva”, asa cum imi spune Dan cand ma apuc de prima bere, si asta e motivul pentru care nu pot spune ca m-a impresionat.

Cartea de fapt e destul de bine organizata: cu toate ca sunt 19 articole scrise de autori diferiti, inchinate „primei betii”, varietatea povestirilor acopera destul de multe fatete ale acestui „eveniment”: tipologiile lui Matei Plesu -betie istorica/ isterica/pripita/sutita/pasiva/corida/menaj a trois/abulica/ludica/reptiliana; licorile ce te ametesc sunt surprinse in diversele povestiri, cu diversele efecte adverse. Mitos Micleusanu marturiseste:   „Lasand gluma la o parte, alcoolul ar trebui vandut cu o lista de contraindicatii, complicatii si consecinte: consumul excesiv de alcool genereaza exaltare semeata si trei zile de greata.” Si de asemenea, locatiile difera: incepand de la un restaurant, sarbatorindu-ti ziua de nastere, pana la barul in care te-a dus proful de istorie, sau pe-o banca in gara. Ce e de necontestat:
„Ca sa stii de ce sa te feresti de betie, trebuie s-o fi incercat macar o data pe propria piele. Si nu oricum, ci la maximum. Experienta trebuie sa fie degradanta, usturatoare, ultimativa. Sa spele tot atata vina pentru cele facute si date uitarii pe cata vina asmute pentru cele nefacute, dar intrate a doua zi in jocul posibilitatilor. O astfel de betie vine intotdeauna neanuntata, pentru ca nu o cauti. Ea nu e rodul curiozitatii de copil sau adolescent, ci opera unui corupator. Iar stilul inconfundabil al corupatorului e acela ca, dupa ce te corupe, te locuieste, parazitandu-ti sufletul. El e agentul caderii in pacat.”(Gabriel H. Decuble)

Cea mai haioasa parte pentru mine a fost in „Pisica albastra” cand, dupa mai multe pahare se ajunge la :

„Pe urma am fost ridicat de revere si scuturat; o voce de 50 ani tipa:

– Cine esti? Cum ai intrat aici? Stii unde te afli? Chem politia!

– Nu stiu. Vin de la un chef. Puteti sa ma controlati, nu am furat nimic, am gresit, probabil, apartamentul.

Mi-am dat seama ca stau in fund pe o canapea, intr-o bucatarie straina, in fata unui pensionar in pijama.”(V. Leac)

Indiferent de locatie, licoare sau companie, in majoritatea cazurilor se ajunge la : „Nu puteam face nimic decat sa astept sa treaca. Asta e cel mai nasol la orice betie: vrei sa treaca, iti propui sa treaca, dai cu apa pe fata, incerci sa faci miscare, sa te gandesti la lucruri complicate care sa puna mintea la treaba. Degeaba, ramai tot o leguma.” (Constantin Vica)

Cred ca ar trebui sa ma bucur totusi ca la mine totul se termina cu somn si in cel mai rau caz cu o durere de cap a doua zi dimineata, si sa imprumut cartea persoanelor care se vor simti mai „apropiati” de ea.

Scrie un comentariu

Din categoria Carti

„Zorba Grecul” – Nikos Kazantzakis

Cat de tare mi-as fi dorit sa citeasca profa mea de franceza din liceu articolul asta…

Imi amintesc perfect seara in care mi-a pus in brate Zorba Grecul, spunandu-mi ca o sa imi prinda tare bine, ca o sa descopar cat e viata de frumoasa de fapt. Eram in prag de bac si de admitere, nu stiam exact in ce directie s-o iau, si imi amintesc ca a fost o adevarata revelatie pentru mine cartea asta. Am regasit-o mai apoi, in facultate, in anticariatul din pasajul de la Universitate, si am luat-o fara sa rasuflu.  A devenit mai apoi un fel de…cartea pentru zile negre, sau cartea pe care o rasfoiesc cand nu mai stiu in ce directie sa o iau.

E genul ala de carte ce merita citita de mai multe ori. Pentru a te bucura de gustul ei initial. Apoi pentru a te lasa…pus pe ganduri. Pentru ati reaminti cand ai nevoie ca viata e atata de simpla de fapt, si atat de frumoasa, si ca toate lucrurile care ne bat la cap, chiar sunt nimicuri. Viata e simpla. Noi o complicam.

Cand am citit-o prima data, am simtit-o ca pe un fel de poveste. Iti lasa sentimentul de dialog continuu, care te face sa nu lasi cartea din mana pana la ultima pagina. Desi nu e nici pe departe o lectie de filosofie, dragostea, viata, moartea, iubirea, femeia, onoarea, dreptatea… se impletesc in carte intr-un asemenea fel, incat nici nu iti dai seama cand ti s-a mai…”inoculat” o idee. De asta am si simtit nevoia sa o mai recitesc…pentru a sta cu creionul pe hartie, si a sublinia, la propriu, replicile pe care ar trebui sa mi le intiparesc in minte.

Nu l-am simtit pe Zorba ca si …un personaj principal. L-am simtit ca pe un fel de atmosfera :  Zorba traieste cu o intensitate incredibila, totul la el este culoare, viata. Are raspuns pentru orice, cu toate ca filosofia lui este simpla, deoarece:

“Omul asta, gandeam eu, n-a fost la scoala si creierul lui nu s-a deformat. A fost supus la toate incercarile, i s-a deschis mintea, i s-a largit inima, fara a-si pierde cutezanta primitiva. Toate problemele complicate, de nesolutionat pentru noi, el le rezolva dintr-o lovitura de sabie, ca Alexandru cel Mare, compatriotul sau. E foarte greu ca el sa alunece, pentru ca se sprijina in intregime, din cap pana in picioare, de pamant.”

Pentru el, tot ce conteaza este :

” – Nu, nu cred in nimic, de cate ori sa-ti mai spun? Nu cred in nimic si in nimeni; numai in Zorba. Nu pentru ca Zorba ar fi mai bun ca altii, nici vorba de-asa ceva! O bruta si el. Dar cred in Zorba pentru ca e singurul pe care-l am sub stapanirea mea, singurul pe care-l cunosc; toti ceilalti, niste naluci. Cu ochii lui vad, cu urechile lui aud, cu matele lui mistui. Toti ceilalti, iti spun, niste naluci. Cand o sa mor eu, totul o sa moara. Intreaga lume zorbeasca se va narui!”

Bucuriile sunt intense, la fel si tristetile :

“S-a ispravit! Am simtit ca mi se rupe inima-n doua. Dar s-a lipit foarte iute la loc, ticaloasa. Ai vazut desigur panze din acelea peticite cu bucati rosii, galbene, negre, cusute cu sfoara groasa si pe care nu le mai rup nici ale mai grozave furtuni? Asa e si inima mea. Mii si mii de gauri, mii si mii de bucatele: nu se mai teme de nimic!”

Si fiecare are valorile lui, fara a judeca pe celalalt pentru valorile sale:

“Ti-am mai spus-o si alta data, jupane, fiecare cu raiul lui. Pentru tine va fi ticsit de carti si de mari damigene cu cerneala. Pentru altul, va fi plin de butoaie cu vin, de rom, de coniac. Pentru altul, cu teancuri de lire sterline. Pentru mine raiul inseamna asta: o odaita parfumata cu rochii baltate, sapunuri de toaleta, un pat foarte lat cu arcuri si, langa mine, o muiere.”

As putea scrie pagini intregi…numai ca nu ar mai avea nicio frumusete:  viata, fericire, bucurie, tristete, zeitatea ce este femeia,prietenie, credinta, idee : Zorba Grecul

Asta ar trebui sa fie doar o particica din ce ar putea transmite cartea asta.

7 comentarii

Din categoria Carti

Cine n-are copii…sa-si cumpere:P

Nu stiu de ce…dar a fost primul lucru care mi-a trecut prin minte dupa ce am vazut pictorialul asta:  „Cine n-are copii, sa-si cumpere!”

Pe langa faptul ca mi-a dat asa o stare de… oamenii astia sunt prea stilul meu : nuci de decor, felii de lamaie si bete de scortisoara in loc de globuri, mandarine cu frunzulite, mere coapte in staniol, biscuitei atarnati pe sfoara, suport de lumanare cu stea … fotografiile m-au lasat cu sentimentul de…vreau si eu. Nu decorul… ca asta exista… copilul :)))) Tot ce lipseste ca sa para un basm spus in ajunul Craciunului cred ca e… un semineu:))

Sa revin totusi la fotografii : finally poze faine si de bun gust, cu toate lucrurile mici, dar de maxima importanta, ce transforma Craciunul in sarbatoarea preferata a multora dintre noi. Detalii care conteaza, surprinse migalos.

Matei. O minunatie de bucalat cu carlionti de ingeras, genul ala de copil care te face sa ii zambesti indiferent de cat de aiurea a fost ziua respectiva: fascinatie in fata feliei de lamaie atarnata in pom, concentrare maxima in descoperirea alaturi de prietenul sau a cuburilor, nedumerire in fata popcornului oferit de  fetita, zambet de milioane in fata obiectivului.  Toate surprinse fantastic de bine, totul fiind atat de natural incat ti-l si imaginezi pe Rafi un fel de Sid din Ice Age 3, care ii face sa rada pe cei trei baby-dinosaurs. Nu mai zic ca eu sunt suficient de moarta dupa copii, incat m-a impresionat pana si faptul ca era descult, si ca i se vedeau degetele roz de la picioare 😛

Gata, nu mai scriu nimic. Pozele spun totul: super Mateias, super pictorial, si super atmosfera (chiar se simte) .

 

Mateias

Si totusi…cine n-are copii, sa-si cumpere 🙂 !

Scrie un comentariu

Din categoria Povestea lor

Lucky 13

Mi-am dat seama ca despre cele mai de suflet lucruri/ cele mai dragi persoane nu am indraznit sa scriu pana acum. Cred ca imi e putin frica de faptul ca… o sa li se duca din vraja daca incep sa scriu despre. Cu toate astea, astazi am simtit ca ma sufoc daca nu scriu despre. A fost mult prea fascinant.

Nu stiu de cand am facut o pasiune pentru locul asta. Stiu doar ca prima oara am fost cu Andreea si Miki, cred ca acum vreo…3 ani, daca nu 4 (mama…ce trece timpul); cand am urcat scara de marmura mi s-a parut putin cam fitos…insa dupa ce am ajuns acolo, m-am simtit ca intr-un basm. Era cat pe-aci chiar sa imi placa de un tip, numai pentru ca iubea Lucky, si n-aflase de el de la mine:P.

Tablourile vintage, instrumentele infipte in perete, cat si veiozele mari cat mine, facute din panza si note muzicale m-au vrajit suficient de tare, incat niciun alt loc din Bucuresti nu m-a mai lasat cu sentimentul ala.  Daca trebuia sa sarbatoresc ceva, veneam in Lucky. Cand eram super suparata si vroiam sa ma descarc la o bere…veneam in Lucky. Daca aveam chef de povestit, de iesit cu oameni pe care ii stiam destul de putin dar care simteam ca sunt ca mine…mergeam in Lucky. Toata lumea ma asociaza cu Lucky. Am cunoscut toata galeria de chelnerite, incepand cu „prietena noastra”, blonda, tunsa scurt, din vremurile in care nimeni nu stia ce minunatie de bar se ascunde in Curtea Sticlarilor… si terminand cu actuala si haioasa Mickey; toata galeria barmanilor, incepand cu  „Ursulet” si terminand cu cel care mai e si acum, si de care si acum tot imi e rusine dupa faza cu „Va servesc cu ceva?” (prietenii stiu de ce.)

Dupa un targ de carte, dupa o zi obisnuita de munca, dupa o excursie la Targoviste, dupa un weekend in Vama, dupa o piesa de teatru  sau dupa o saptamana in care nu am fost in Bucuresti, e musai, ajung in Lucky.

Si…l-au renovat. Si i-au pus canapele de piele, si oglinzi cu rama aurie, si i-au luat tablourile vintage, si i-au pus candelabre, si i-au adus un card de chelnerite care nu se potrivesc cu atmosfera… si i-au schimbat si numele.  Si cum urasc schimbarile, eram sigura ca a murit si Lucky. Dar, dupa 30 min de stat la o bere, mi-am dat seama ca muzica e aceeasi, ca „Supergirl” sau „Luka” suna la fel printre mesele in forma de instrumente muzicale, printre oamenii de aceeasi calitate ce vin acolo. Si ca atmosfera e aceeasi.

Am fost si asta seara:). Mi-a fost asa de drag…era lume putina, ca am ajuns devreme, pe fiecare masuta era o lumanarica ce se vedea ca sarbatoreste Craciunul, lumina era difuza, totul rosu in jur, miros de zambete pe interior, muzica faina.  Si ma tot duc…

2 comentarii

Din categoria Chestii

Targ de cadouri la Sala Dalles

In fiecare an in perioada sarbatorilor de iarna , Sala Dalles devine un fel de a doua casa pentru mine. Imi place sa fac cadouri la nebunie, imi place mai mult sa ofer decat sa primesc, iar oamenii din jur mereu m-au vazut ca pe o Zana a Cadourilor: ori de cate ori au nevoie sa cumpere ceva cuiva, dau fuga la mine, pentru sfaturi. Si cum exista Sala Dalles, unde gasesti o multime de variante de cadouri, anul trecut de exemplu am fost de cel putin 6 ori.

Anul asta nu am reusit sa ajung pana sambata trecuta. Si am ezitat sa intram, cu gandul ca fiind sambata, si pranz,  o sa avem parte de o adevarata imbulzeala. Am ramas insa super uimiti: la primul nivel, era atat de liber, incat a trebuit sa ma uit la ceas, sa vad daca nu cumva am pierdut noi notiunea timpului. Pentru mine, a fost o adevarata bucurie, nu a mai trebuit sa ma ingramadesc cu toata lumea sa vad ce decoratiuni sunt la standul ala, sau ce cercei la un altul.

Ca si oferta, mi s-a parut asemanatoare cu cea de anul trecut: la primul nivel, standurile cu bijuterii se iau la intrecere ca numar cu standurile „traditionale”cu cadouri de Craciun. Decoratiunile sunt intr-un numar foarte variat, din diverse materiale si modele, incepand de la broscute haioase pana la Mosi Craciuni clasici.  Standul cu ceaiuri si accesorii este in acelasi loc ca si anul trecut, am ajuns la el dupa miros:P. Dulciurile si cafeaua sunt nelipsite. Jucariile de toate soiurile, si pentru toate varstele te imbie sa tot stai.

Cel de-al doilea nivel seamana cu un targ de handmade mai mult, nu unul cu cadouri de Craciun. Unii dintre micii mestesugari si-au strecurat in colectiile de accesorii si obiecte cu specifice acestei perioade: cercei globulete sau brazi impodobiti, coliere din mere si nuci etc. Sunt nelipsite lumanarile parfumate, hainele lucrate manual, caciulile si manusile haioase, precum si standul cu botosei si manusi din blana naturala.

Ce mi-a placut cel mai mult a fost standul unui tip care inca nu avea o carte de vizita sau un site, cu niste cutii de bijuterii facute din cel mai usor lemn din lume, si cu niste lumanari geniale, ce odata cu trecerea timpului isi schimbau culoarea. Nu erau…simple lumarari sau simple cutiute de bijuterii, erau accesorizate cu o migala si un bun gust, de nu imi venea sa mai plec de acolo, ci sa le iau pe toate acasa. Genial.

PS: Abia astept sa mai trec la Dalles:)

2 comentarii

Din categoria Evenimente

„Zaruri si carti”

Mi-am desfacut o bere… poate o sa vad altfel lucrurile dupa cateva inghitituri, si scriu si eu un articol pro, ca toate celalalte.

Sau…poate nu.

Din nefericire, nu am mai fost de vreo luna la teatru. Si imi era tare dor. Pusesem ochii pe o piesa de ceva timp, iar de data asta chiar am reusit sa ajung la ea:  „Zaruri si carti”. Citisem diverse articole despre piesa, toata lumea fusese foarte incantata, nu aveam niciun motiv sa imi fac griji ca ceva ar putea sa nu fie ok.

Insa…nu pot sa zic ca m-a impresionat. Nu ca si… comedie.  Am fost la zeci de piese de genul, in Green Hours, sunt deja educata cu stilul asta de teatru insa…nu a ajuns la mine la modul la care ar fi trebuit. Petre Fumuru nu mi s-a parut persoana potrivita pentru rolul angajatului, nu stiu exact de ce. Poate ca ar fi fost nevoie de un actor care ar fi putut parea mai putin „cool”, care ar fi putut fi mai umil, mai relaxat. Textul insa a fost…genial. E una din piesele alea, care ma fac la final  sa imi doresc  sa cer textul, pentru a-l reciti si a ajunge sa fac anumite obsesii fata de unele replici:P. Parca asistam la o piesa de-a lui Eugen Ionesco, in care dialogul este unul al surzilor. Pana si Florin Piersic Jr spusese intr-un interviu : „Nu e genul de piesa de la care spectatorul pleaca frustrat si chinuit de intrebari existentiale, e o comedie de situatie, scrisa genial.” Si ca veni vorba de Florin Piersic Jr: a fost prima piesa de teatru in care l-am vazut. Am ramas fascinata. La un moment dat am realizat ca, fara sa vreau, atentia mea era concentrata doar asupra lui, ca si cum partea din dreapta a mesei se estompase.  Am observat cu nesat (randul 2 chiar a fost un mare noroc pentru mine) fiecare gest, fiecare reactie. Geniala interpretare.

Piesa ar merita vazuta, dar din punctul meu de vedere, nu cu pretentia de a fi o comedie reusita. Nu pot sa zic, am ras, sunt situatii si replici care te fac sa razi cu gura pana la urechi, insa textul este de asa natura incat zambetul ramane in mare parte undeva pe interior, este suficient de subtil umorul incat nu te face sa razi la fiecare 3 minute pana iti dau lacrimile. Si normal, merita vazuta pentru interpretarea de exceptie a lui Florin Piersic Jr.

4 comentarii

Din categoria Teatru