Mi-e asa de dor de Teatrul Pod…
In facultate eram nelipsita. Tin minte si acum cat de fascinant era pentru mine locul ala, de fiecare data. Din pacate, nu stiu care a fost prima piesa la care am fost. Am o vaga banuiala ca de ziua lui Nichita, cand s-au recitat versuri si am primit un mar. Sau a fost „Steaua fara nume”, cu Geanina Corondan? Habar nu am. Imi amintesc insa ca mereu ma holbam la scrisul rosu, pe fond negru, de pe tavanul din hol, citeam cuvintele in gand pana se goleam de sens. Asteptam cu sufletul la gura sa intru in sala unde puteai sa te asezi unde vrei, chiar si pe jos, pentru a simti mai bine piesa. „Zoostory”, piesele lui Ionesco, „Napasta”, „Mi-e dor de dorul care m-a durut”… si multe altele al caror nume nu mi-l mai amintesc. De ce nu mi-l mai amintesc? As fi vrut sa le am fotografiate in mine, clar, sa nu bajbai acum prin amintiri si sa gasesc …o stare. Am sentimentul ca inainte ma bucuram mai mult. Ca percepeam lucrurile mai bine, mai curat. Eram cu totii prieteni, chiar daca nu ne cunosteam, nu ma deranja sa ajung mai devreme si sa astept, avea ceva locul ala care ma facea sa-l iubesc. Un fel de magie pe care o exercita si Studioul Casandra…si Lucky 13. Nu stiu exact care e legatura.
Am reusit sa ajung insa anul trecut. Imi pare rau pentru Laur care a avut nenorocul sa trebuiasca sa ma suporte primul, cu toate povestile mele despre locul respectiv. Imi venea sa ma asez pe scari, sa ma fac mica mica si sa ma reintorc intr-un „mine” care nici macar eu nu mai stiu ce inseamna. Cred ca de fapt pentru mine Teatrul Pod inseamna mai mult decat o sala mica de spectacole. Inseamna ce imi imaginez…inainte de piesa, doar dupa numele ei. Inseamna bucuria de a merge la Pod. Inseamna drumul prin parculetul de la Opera, asteptarea cu oamenii dragi pe scari, piesa in sine, bucuria din timpul aplauzelor (asta e o alta poveste), povestile de dupa.
Si acum ma intreb de ce nu am grija de mine asa cum ar trebui si de ce nu imi mai fac timp sa ma duc la Pod. Cu toate ca l-am simtit la fel ca in anii facultatii, nu am mai apucat sa ajung. Macar la piesele ce incep la 20:00… cine merge cu mine? 😛
Sertarul de cuvinte 
Pick me! Pick me! 😀
Si mergem cu Marian si Laur, sa il mai gasim pe prietenul ala al lui Marian:))) Rasul molipsitor sigur apare dupa piesa, daca nu inaintea sau in timpul… cu o astfel de companie:)
lasa, ca te-a suportat fara mari dificultati laur :)) poate chiar mai ajungem candva…
Cand ai tu timp Lidia sa ne anunti 😉
PS: Cine stie, poate mai frecventeaza si prietenul meu locul :)))