„Conversatie in jurul mesei”

Am fost o singura data in Sala Underground din CCS, a trecut atata vreme incat nici nu mai stiu la ce anume.

Cautand insa pe net o piesa mai ok, am gasit „Conversatie in jurul mesei”, in aceeasi sala de la demisol. Desi nu aveam o stare de spirit foarte buna, am zis „Gata, trebuie sa merg, o sa imi prinda bine.”  Asa cum ii povesteam si lui Marian, nu stiu cum se face, dar mereu e iarna cand merg la piese la CCS, mereu ajung congelata si cu obrajii rosii de frig si de bucurie ca o sa mai descopar ceva.  Ce m-am bucurat ca am ajuns mai devreme, si am reusit sa mai prind din sentimentul ala de Casa de Cultura a Studentilor, sa ma uit pe afise, sa ma bucur ca e neschimbata sala… Nu o sa inteleg niciodata de ce ma atasez atat de repede de locuri, si de ce refuz cu incapatanare ideea de schimbare. Poate pentru ca schimbarea de cele mai multe ori  la noi aduce si ideea de kitsch?…habar nu am, asta e oricum alta poveste.

A fost totul insa atat de tare! Am fost nici 15 oameni, mai mult de jumatate din noi fiind parintii / bunicii / prietenii fetelor ce au jucat in piesa. Inca de la inceput ni s-a spus ca vom urmari o piesa de „teatru de camera”:). Spre rusinea mea, nu mai auzisem termenul. Totul insa chiar a fost de parca am fi fost in sufrageria cuiva. Pe langa o prezentare a pieselor ce vor urma la CCS, ni s-a povestit despre istoria piesei respective, despre cum a fost conceput totul si care au fost schimbarile de pe parcurs. Deja ne simteam ca acasa, si nu am putut sa nu izbucnim in ras cand ni s-a prezentat teoria cu „rasul ce stimuleaza actorii”. Ma simteam ca un copil mic ce fusese dus la teatru pentru copii, si murea de nerabdare sa inceapa piesa. Nu am mai simtit de multa vreme starea aia de nerabdare si bucurie, Imi fusese dor, si imi venea sa ma bat ca imi trecuse prin cap sa nu ma mai duc.

Piesa a fost delicioasa! Nu era nevoie sa fii fan al absurdului ca sa o digeri cum trebuie. Textul este extrem de bine scris, chiar nu stiu de ce Rolland Dubillard nu a facut parte din autorii reprezentativi ai acestui gen. Personajele mi-au amintit de textele lui Beckett, desi mi s-au parut mult mai vioaie. Actritele au jucat super bine, mimica dar si micile gesturi obsesive (rontaitul biscuitilor, miscarea de pe masa etc) au dat textului o extraordinara dinamica, ce ne-au facut sa radem, si nu, nu pe infundate, cu toate ca eram doar o mana de oameni la jumatate de metru de „scena”. Replicile parca se chemau una pe alta, se loveau intre ele, declansau zambete si se indepartau, pentru a se ciocni iar, in incrucisari de notiuni si mai nebunesti, in imagini si mai absurde.  Scena mea preferata cred ca a fost „Sinuciderea lui Georges”.

Felicitari Companiei de Arta Studio 24, dar mai ales Ioanei Cosoveanu si Irinei David pentru interpretarea de exceptie, si la cat mai multe piese faine! Cu siguranta o sa mai merg sa mai vad piesa o data, doar dupa cum ni s-a si spus: „Se percepe altfel din alt unghi al salii!”

Lasă un comentariu

Filed under Teatru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s