”Strainul” – Albert Camus

Mi se intampla tot mai des…

Ma apuc sa citesc o carte, s-o recitesc mai bine zis, si imi dau seama dupa 5 pag ca imi amintesc atat de bine sentimentul cu care m-a lasat, dar nu si continutul. De data asta, e si mai ciudat. M-am apucat sa recitesc ”Strainul”. Nu stiu cum de a reusit, insa m-a lasat cu un sentiment atat de autentic, incat cred ca iar pentru o buna bucata de vreme nu o sa mai pot citi altceva. Incerc sa ma gandesc daca atunci cand l-am citit initial am ramas cu aceeasi stare, si tot ce-mi amintesc e ca l-am terminat intr-o seara caniculara , pe cand stateam in Sabinelor, si ca a trebuit sa ies sa iau o gura de aer dupa terminarea lecturii. Ma intreb cum de nu am retinut mai multe dintr-o carte atat de  ”zguduitoare”, cum de nu mi-a ramas intiparita in minte sentimentul profund care ma domina acum. Memoria mea incepe sa-mi joace feste se pare.

Ce pot spune acum despre lectura?

Un citat luat de pe wikipedia mi se pare foarte sugestiv:

<<Într-un ultim interviu, Albert Camus se justifică astfel:

„Am sintetizat Străinul, acum ceva vreme, printr-o frază de care-mi aduc aminte, deoarece e paradoxală: «În societate, fiecare om ce nu plânge la înmormântarea mamei sale, riscă să fie condamnat la moarte.» Voiam să spun că eroul romanului este condamnat pentru că nu participă la joc. În acest sens, el apare ca un străin societății în care trăiește, zăbovește, rămâne pe dinafara, în suburbiile vieții private, solitare, plină de voluptate. De aceea, cititorii au fost tentați să-l asemene unei epave. Meursault nu se supune regulilor jocului. Răspunsul este simplu: refuză să mintă. ![…] …Cititorul nu s-ar înșela dacă ar vedea în Străinul povestea unui om care, lipsit de orice atitudine eroică, acceptă să moară pentru adevăr. Meursault, pentru mine, nu este o epavă, ci un om sărac și dezgolit, îndrăgostit de soare, fără să lase umbre. Departe de a fi privat de orice sentiment, îl cuprinde o pasiune profundă pentru absolut și adevăr. Mi-a venit, de asemenea, să spun, paradoxal, că am încercat să descriu prin personaj singura cruce/ povară pe care o merităm. Se va înțelege, din ceea ce am explicat, că, fără nicio tentă de blasfemie, doar cu o afecțiune ironică, un artist își rezervă dreptul să-și analizeze personajele din creația sa.”>>

 

Lasă un comentariu

Filed under Carti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s