Arhive lunare: Noiembrie 2013

Boboaca

         Image

Este inimaginabil de frumos sa inveti pe cineva ce stii tu sa faci, de atata vreme, cu drag. Este extraordinar de motivant sa iei ”bobocul” si sa-l cresti, sa-l inveti baza, si apoi sa reusesti sa-i zidesti fiecare caramida din procesul asta de invatare pe care nici nu stiai de fapt ca il poti impartasi atat de bine. Sa zidesti bine locurile in care caramizile-si mai fac de cap, si nu se aseaza in mod firesc una peste alta, sa explici aceleasi lucruri de mai multe ori, sub forme diferite, cu speranta ca la un moment dat, cand va avea nevoie, isi va aminti macar una din explicatii si va fi de folos. Sa-i spui toate cliseele dar si toate chitibusurile pe care tu le-ai invatat doar singura, in atatia ani, cu grija mamei care trecuta prin viata vrea sa-si invete copiii din propriile-i greseli :). E minunat sa vezi cum te faci inteleasa, cum dupa 15 min deja se contureaza niste intrebari pertinente, cand exista o diferenta deja intre ”suprapusi” sau ”suprapozabili”, intre ”carosat” si ”cu prelata”.  Minunat sentiment!

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

”Orfani”

             Image

Imi fusese tare tare dor de Teatrul Act, de salita mica, din sufletul pamantului. Nu stiu de ce nu mai trecusem pe la ei, insa asta seara am gasit un motiv pentru care o sa mai trec: ”Orfani”. Bineinteles, asta dupa ce lucrurile or sa se mai sedimenteze putin in mine. Nu mai reusise de multa vreme sa ma dea asa tare peste cap o piesa de teatru. Cred ca de la prima oara cand am fost la ”Ma tot duc”. Ma uitam la… cum s-au aprins luminile, cum actorii se tineau de maini, si se inclinau la aplauzele noastre, insa nu reuseam sa ies efectiv ”din” piesa ce se terminase cu cateva secude inainte. Nu, nu am simtit-o ca pe un ”film de hollywood”, cum spunea cineva putin mai devreme.  Am simtit-o pana in maduva oaselor. Fiecare replica, fiecare traire. Nu, nu m-a impresionat prin violenta, de data asta am simtit limbajul oarecum vulgar ca pe o punte de legatura cu societatea in care traim, atata tot. Mi-au placut super mult actorii. Pe Ionut Grama deja il iubeam din ”Cel mai frumos roman din lume”, si nici Simona Cuciurianu si Laurentiu Banescu nu au fost mai prejos. O piesa despre familie, despre limite, despre relatia cu tine insuti si relatiile cu ceilalti. O piesa despre societatea violenta in care traim si despre impactul direct sau indirect  al ei in viata de familie.  Am empatizat cu fiecare dintre personaje, poate si de asta m-a impresionat asa tare. Habar nu am. O sa-mi doresc oricum sa o revad, sa-mi masor schimbarea.

Scrie un comentariu

Din categoria Teatru

”Ce zile frumoase”

ce_zile_frumoase

Am fost ieri la ”Ce zile frumoase”, desi piesa e de ceva vreme la Unteatru, si ma mai tentase de cateva ori. Recunosc ca imi fusese putin frica de ea, frica pentru ca era totusi teatru absurd, pe care nu stiam daca chiar sunt pregatita psihic sa-l diger.

Pe Sabrina Iaschevici  nu o mai vazusem pana acum, insa am ramas profund impresionata. O piesa extrem de grea, jucata impecabil. Nici nu-mi pot imagina piesa jucata de altcineva in momentul asta, sau cel putin nu asa… Nu citisem textul, si desi in primele 10 min nu m-a prins cu nimic, dupa am intrat in hora obiectelor, cuvintelor, si am ramas uluita. O piesa care iti da alte notiuni despre singuratate. Despre rutina. Despre limitele umane, despre dependenta si independenta, despre comunicare. O piesa care m-a impresionat aproape pana la lacrimi (in momentul in care Willie incepe sa fredoneze melodia auzita din cutiuta muzicala a lui Winnie). O piesa pe care as mai vedea-o cu drag, si de la care am ramas cu diverse replici:” solemn, garantat, veritabil, pur” , ”nicio durere, aproape niciuna, nu-nu”, sau ”vechiul stil, dulcele stil vechi” :)

Scrie un comentariu

Din categoria Teatru

Gothography

1464835_10151973836649539_1907719905_n”Asa o sa fii tu cand o sa fii mare!”
Cam asta stiam de Gentiana din spusele lui Rafi. Sincer… nu l-am prea crezut pe cuvant, dar am zis hai, sa mergem, mai ales ca expozitia nu era tocmai una cu o tema prea obisnuita.

Am ajuns exact la fix pentru mini prezentarea proiectului si …si da, Rafi, recunosc, ai avut dreptate. Stiu ca asteptai recunoasterea meritelor, de fiecare data o astepti, indeed, de data asta simteam nevoia sa o fac si in public: ai avut dreptate!

Da, mi-a placut super super mult de ea, de la tremurul vocii pana la replicile…”MIE imi place negrul, TIE iti place albul.”  Mi-a placut super mult de ea pentru ca am simtit-o foarte calda si de asemenea foarte pasionata de ceea ce face. Mi-a placut de ea ca te privea cu drag.

Fotografiile … superbe, si-mi e tare ciuda ca nu sunt (momentan) nicaieri online, sa ma mai pot hotari care-mi place mai mult, in fiecare zi. Nu ma pricep la detaliile tehnice, am doar o experienta deja in ”a ma da cu parerea”, insa recunosc ca pe extrem de multe as fi vrut sa le iau cu mine:).  Astept urmatorul proiect color. Multumim, Rafi:).
”Toto, we’re not in Tokyo anymore”

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente