Arhive pe etichete: betie

„M-am hotarat sa devin prost” – Martin Page

In sfarsit am reusit sa termin si eu o carte. Si ce mai carte:) . Bine ca am citit-o intr-un spatiu intim, ca daca nu, cred ca as fi fost in stare sa vorbesc cu “vecinul meu de scaun din metrou” si sa ii citesc replici amuzante. Da, m-am amuzat copios. Titlul nu e nici pe departe suficent de expresiv, desi vinde cu succes cartea.

Inca de la inceput ni se dezvaluie problema personajului principal, ce se hotaraste sa renunte la calitatile sale intelectuale: “cauza nefericirii lui era propria minte”. Inteligenta devine astfel o boala de care trebuie sa scape, intr-un fel sau altul. Antoine, personajul principal, incearca sa scape de istetimea sa in diverse modalitati, cat se poate de originale: incearca sa devina un betiv notoriu, pentru a-si amorti gandurile, dar dupa mai multe studii despre diversele licori si dupa jumatate de pahar de bere, nu reuseste decat sa ajunga in coma alcoolica; se hotaraste sa se sinucida si chiar se inscrie la un curs, pentru a fi sigur de succesul sau. Nu ii reuseste nici acest lucru, si ajunge sa ia pastile.”Heurozac”. Pentru a-i reusi din plin planul sau, incearca sa se integreze social: isi da demisia de la universitate, renunta la orice i-ar putea stimula mintea, incepe sa manance la MC, isi cumpara jocuri video, merge la sala. Ajunge chiar broker. Renunta la prietenii pe care ii are, deoarece nu se integreaza in peisaj. Finalul este genial:

“ – De ce nu mai ai prieteni?

– Au mucegait. Nu remarcasem ca au o data de expirare. trebuie sa fii atent la asta. Prietenii mei au inceput sa aiba urme de putregai, pete verzi destul de scarboase. Ceea ce spuneau incepea cu-adevarat sa miroasa rau…

– Asta poate fi periculos.

– Da, ar fi putut sa-mi dea salmoneloza.

– I-ai pus in lada de gunoi?

– Nu, n-a fost nevoie, s-au aruncat singuri in viata lor fara vlaga.”

Ce da savoare povestii in sine? Pe langa ideea nebuneasca de a renunta la a gandi si modalitatile prin care incearca sa se lase, pe langa intamplarile nebunesti (imbogatirea subita in urma cestii de cafea varsate pe tastatura, intalnirea cu fantoma unui cantaret ce era in viata etc ), sunt savuroase pasajele de genul:

“O personalitate, asta-i un lux care ma costa prea scump. Vreau sa fiu un spectru banal. M-am saturat de libertatea mea de gandire, de toate cunostintele mele, de blestemata mea de constiinta!”

“In cautarea unui clasament al umanitatii, Antoine stabilize un barem universal care determina gradul de bogatie pornind de la etalonul soseta. prima categorie, cei mai saraci, cei care nu au sosete; a doua categorie, cei mediu saraci, cei care au sosetele gaurite; a treia categorie, cei mai bogati, care au sosete fara gauri.”

Enjoy!

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Carti

„Prima mea betie” -vol. coordonat de Gabriel H. Decuble

Initial, am vazut o prezentare pe youtube, ce mi s-a parut suficient de convingatoare pentru a-mi dori sa citesc cartea. Lucru ce de obicei, nu mi se prea intampla. Dar nu suficient de convingatoare incat sa iau cartea din prima librarie, dupa ce am vazut cat costa, doar pentru ca are un titlu atractiv: am gasit-o in nici macar o luna in anticariat, nou nouta: ciudat!

Credeam ca e o carte din aia, destul de superficiala si comerciala. Insa…dupa ce am citit-o (in doua reprize, separate cam de …11 luni:)) ), nu am ramas cu sentimentul ca ar fi asa.

Banuiesc ca e genul de carte pe care i-o poti cumpara prietenului tau cu care ai impartasit prima betie, dar doar datorita titlului, nu al continutului. Sau genul de carte pe care poti sa o citesti in metrou/tren, si te lasa asa, cu un zambet tamp in coltul gurii. Sau poate ca nu sunt eu suficient de …”musculita betiva”, asa cum imi spune Dan cand ma apuc de prima bere, si asta e motivul pentru care nu pot spune ca m-a impresionat.

Cartea de fapt e destul de bine organizata: cu toate ca sunt 19 articole scrise de autori diferiti, inchinate „primei betii”, varietatea povestirilor acopera destul de multe fatete ale acestui „eveniment”: tipologiile lui Matei Plesu -betie istorica/ isterica/pripita/sutita/pasiva/corida/menaj a trois/abulica/ludica/reptiliana; licorile ce te ametesc sunt surprinse in diversele povestiri, cu diversele efecte adverse. Mitos Micleusanu marturiseste:   „Lasand gluma la o parte, alcoolul ar trebui vandut cu o lista de contraindicatii, complicatii si consecinte: consumul excesiv de alcool genereaza exaltare semeata si trei zile de greata.” Si de asemenea, locatiile difera: incepand de la un restaurant, sarbatorindu-ti ziua de nastere, pana la barul in care te-a dus proful de istorie, sau pe-o banca in gara. Ce e de necontestat:
„Ca sa stii de ce sa te feresti de betie, trebuie s-o fi incercat macar o data pe propria piele. Si nu oricum, ci la maximum. Experienta trebuie sa fie degradanta, usturatoare, ultimativa. Sa spele tot atata vina pentru cele facute si date uitarii pe cata vina asmute pentru cele nefacute, dar intrate a doua zi in jocul posibilitatilor. O astfel de betie vine intotdeauna neanuntata, pentru ca nu o cauti. Ea nu e rodul curiozitatii de copil sau adolescent, ci opera unui corupator. Iar stilul inconfundabil al corupatorului e acela ca, dupa ce te corupe, te locuieste, parazitandu-ti sufletul. El e agentul caderii in pacat.”(Gabriel H. Decuble)

Cea mai haioasa parte pentru mine a fost in „Pisica albastra” cand, dupa mai multe pahare se ajunge la :

„Pe urma am fost ridicat de revere si scuturat; o voce de 50 ani tipa:

– Cine esti? Cum ai intrat aici? Stii unde te afli? Chem politia!

– Nu stiu. Vin de la un chef. Puteti sa ma controlati, nu am furat nimic, am gresit, probabil, apartamentul.

Mi-am dat seama ca stau in fund pe o canapea, intr-o bucatarie straina, in fata unui pensionar in pijama.”(V. Leac)

Indiferent de locatie, licoare sau companie, in majoritatea cazurilor se ajunge la : „Nu puteam face nimic decat sa astept sa treaca. Asta e cel mai nasol la orice betie: vrei sa treaca, iti propui sa treaca, dai cu apa pe fata, incerci sa faci miscare, sa te gandesti la lucruri complicate care sa puna mintea la treaba. Degeaba, ramai tot o leguma.” (Constantin Vica)

Cred ca ar trebui sa ma bucur totusi ca la mine totul se termina cu somn si in cel mai rau caz cu o durere de cap a doua zi dimineata, si sa imprumut cartea persoanelor care se vor simti mai „apropiati” de ea.

Scrie un comentariu

Din categoria Carti