Arhive pe etichete: femeile

„Femei” – Mihail Sebastian

Chiar si la a doua lectura, cartea e relaxanta si placuta. O lectura de cateva ore, care te face sa te gandesti la vacanta, la iubirile trecute sau viitoare, la femeile pe care le cunosti.

“Femei”e formata de fapt din 4 nuvele, in care feminitatea este dezgolita, iesind la iveala sub mai multe forme. Renee, Marthe si Odette, damele din prima nuvela reprezinta trei varste diferite si trei moduri diferite de a “iubi”. .. Renee: “o nevasta virtuasa”, care nu stie sa iubeasca si care e destul de fada. Marthe: “…nu inca batrana, are ceva glorios in frumusetea ei. 35 de ani poate. Sau mai mult. Inalta, calma, cu trasaturi sigure, cu un zambet care nu este zambet ci o mare destindere a fetei.”. O adevarata doamna, eleganta si sigura pe frumusetea si farmecul ei. Din prima parte, Odette insa mi-a fost cea mai simpatica: o pustoaica cu parul blond, sandale de lemn si rochie alba, copilaroasa si senina. Urmeaza apoi Emilie,  “un animal bland”, o fata urata si diforma, cu “un aer de obiect casnic” si cu o”discretie de cartita”, a carei poveste se termina tragic. Maria este o femeie inteligenta si critica, afectuasa insa fatalista:”…am mers prea departe ca sa ma intorc, sunt prea obosita ca sa sfarsesc. Un amor mi se pare un lucru atat de complicat, un angrenaj atat de apasator si minutios, incat mi-e imposibil sa ma desfac dintre rotitele lui, sa tai legaturile marunte care ma fixeaza, sa trec peste asediul tuturor detaliilor din care a crescut si intre care m-a inchis.” Iar Arabella este o artista de circ, sincera, fara mari probleme existentiale, o femeie cu “un gust de miez de paine.”

Toate patru nuvelele au ca personaj comun pe Stefan Valeriu, singura punte de legatura intre ele. Toate patru surprind Femeia in diverse ipostaze si o trec prin sita observatiei psihologice. Vocile narative se succed, stilul este simplu, naratiunea este insa proaspata si te tine cu cartea in mana.

Citatele mele preferate?

“- Renee, esti cea mai goala femeie din lume.

– Vorbesti prostii. Cum poate fi o femeie goala mai goala decat alta femeie goala?

– Poate. Nu intelegi tu, dar poate. Fiindca a fi gol nu inseamna a fi dezbracat. Sunt femei goale si femei dezbracate. Tu esti o femeie goala.”

“Ce era sfasietor pentru mine, in prezenta lui Andrei, era aerul lui de provizorat continuu, aerul lui de om intrat din intamplare intr-o casa, cu palaria pe ureche, nestiind daca sa plece sau daca are sa ramaie. Eram ispitita uneori, copilareste, sa pun mana pe umarul lui si sa-l intreb cu toata seriozitatea:

-Esti aici?”

“Mi-a facut totdeauna placere sa-l privesc pe Andrei cum mananca si cred ca lacomia este singurul lucru profound bun in el, pentru ca (poate e o prostie ce spun eu acum dar o cred si am s-o spun, totusi), pentru ca un barbat lacom are ceva de copil in el, ceva care ii scade din asprimea lui, din importanta, din teroarea lui de mascul. Poate ca, daca femei simple si proaste au izbutit sa traiasca o viata intreaga langa oameni mari, regi, generali, savanti, este tocmai pentru ca mancau cu ei la masa si aveau in fata imaginea lor de copii bosumflati si pofticiosi, singurul lucru care le apara pe ele importiva majestatii lor.”

5 comentarii

Din categoria Carti

„Conversatie in jurul mesei”

Am fost o singura data in Sala Underground din CCS, a trecut atata vreme incat nici nu mai stiu la ce anume.

Cautand insa pe net o piesa mai ok, am gasit „Conversatie in jurul mesei”, in aceeasi sala de la demisol. Desi nu aveam o stare de spirit foarte buna, am zis „Gata, trebuie sa merg, o sa imi prinda bine.”  Asa cum ii povesteam si lui Marian, nu stiu cum se face, dar mereu e iarna cand merg la piese la CCS, mereu ajung congelata si cu obrajii rosii de frig si de bucurie ca o sa mai descopar ceva.  Ce m-am bucurat ca am ajuns mai devreme, si am reusit sa mai prind din sentimentul ala de Casa de Cultura a Studentilor, sa ma uit pe afise, sa ma bucur ca e neschimbata sala… Nu o sa inteleg niciodata de ce ma atasez atat de repede de locuri, si de ce refuz cu incapatanare ideea de schimbare. Poate pentru ca schimbarea de cele mai multe ori  la noi aduce si ideea de kitsch?…habar nu am, asta e oricum alta poveste.

A fost totul insa atat de tare! Am fost nici 15 oameni, mai mult de jumatate din noi fiind parintii / bunicii / prietenii fetelor ce au jucat in piesa. Inca de la inceput ni s-a spus ca vom urmari o piesa de „teatru de camera”:). Spre rusinea mea, nu mai auzisem termenul. Totul insa chiar a fost de parca am fi fost in sufrageria cuiva. Pe langa o prezentare a pieselor ce vor urma la CCS, ni s-a povestit despre istoria piesei respective, despre cum a fost conceput totul si care au fost schimbarile de pe parcurs. Deja ne simteam ca acasa, si nu am putut sa nu izbucnim in ras cand ni s-a prezentat teoria cu „rasul ce stimuleaza actorii”. Ma simteam ca un copil mic ce fusese dus la teatru pentru copii, si murea de nerabdare sa inceapa piesa. Nu am mai simtit de multa vreme starea aia de nerabdare si bucurie, Imi fusese dor, si imi venea sa ma bat ca imi trecuse prin cap sa nu ma mai duc.

Piesa a fost delicioasa! Nu era nevoie sa fii fan al absurdului ca sa o digeri cum trebuie. Textul este extrem de bine scris, chiar nu stiu de ce Rolland Dubillard nu a facut parte din autorii reprezentativi ai acestui gen. Personajele mi-au amintit de textele lui Beckett, desi mi s-au parut mult mai vioaie. Actritele au jucat super bine, mimica dar si micile gesturi obsesive (rontaitul biscuitilor, miscarea de pe masa etc) au dat textului o extraordinara dinamica, ce ne-au facut sa radem, si nu, nu pe infundate, cu toate ca eram doar o mana de oameni la jumatate de metru de „scena”. Replicile parca se chemau una pe alta, se loveau intre ele, declansau zambete si se indepartau, pentru a se ciocni iar, in incrucisari de notiuni si mai nebunesti, in imagini si mai absurde.  Scena mea preferata cred ca a fost „Sinuciderea lui Georges”.

Felicitari Companiei de Arta Studio 24, dar mai ales Ioanei Cosoveanu si Irinei David pentru interpretarea de exceptie, si la cat mai multe piese faine! Cu siguranta o sa mai merg sa mai vad piesa o data, doar dupa cum ni s-a si spus: „Se percepe altfel din alt unghi al salii!”

Scrie un comentariu

Din categoria Teatru

„Zorba Grecul” – Nikos Kazantzakis

Cat de tare mi-as fi dorit sa citeasca profa mea de franceza din liceu articolul asta…

Imi amintesc perfect seara in care mi-a pus in brate Zorba Grecul, spunandu-mi ca o sa imi prinda tare bine, ca o sa descopar cat e viata de frumoasa de fapt. Eram in prag de bac si de admitere, nu stiam exact in ce directie s-o iau, si imi amintesc ca a fost o adevarata revelatie pentru mine cartea asta. Am regasit-o mai apoi, in facultate, in anticariatul din pasajul de la Universitate, si am luat-o fara sa rasuflu.  A devenit mai apoi un fel de…cartea pentru zile negre, sau cartea pe care o rasfoiesc cand nu mai stiu in ce directie sa o iau.

E genul ala de carte ce merita citita de mai multe ori. Pentru a te bucura de gustul ei initial. Apoi pentru a te lasa…pus pe ganduri. Pentru ati reaminti cand ai nevoie ca viata e atata de simpla de fapt, si atat de frumoasa, si ca toate lucrurile care ne bat la cap, chiar sunt nimicuri. Viata e simpla. Noi o complicam.

Cand am citit-o prima data, am simtit-o ca pe un fel de poveste. Iti lasa sentimentul de dialog continuu, care te face sa nu lasi cartea din mana pana la ultima pagina. Desi nu e nici pe departe o lectie de filosofie, dragostea, viata, moartea, iubirea, femeia, onoarea, dreptatea… se impletesc in carte intr-un asemenea fel, incat nici nu iti dai seama cand ti s-a mai…”inoculat” o idee. De asta am si simtit nevoia sa o mai recitesc…pentru a sta cu creionul pe hartie, si a sublinia, la propriu, replicile pe care ar trebui sa mi le intiparesc in minte.

Nu l-am simtit pe Zorba ca si …un personaj principal. L-am simtit ca pe un fel de atmosfera :  Zorba traieste cu o intensitate incredibila, totul la el este culoare, viata. Are raspuns pentru orice, cu toate ca filosofia lui este simpla, deoarece:

“Omul asta, gandeam eu, n-a fost la scoala si creierul lui nu s-a deformat. A fost supus la toate incercarile, i s-a deschis mintea, i s-a largit inima, fara a-si pierde cutezanta primitiva. Toate problemele complicate, de nesolutionat pentru noi, el le rezolva dintr-o lovitura de sabie, ca Alexandru cel Mare, compatriotul sau. E foarte greu ca el sa alunece, pentru ca se sprijina in intregime, din cap pana in picioare, de pamant.”

Pentru el, tot ce conteaza este :

” – Nu, nu cred in nimic, de cate ori sa-ti mai spun? Nu cred in nimic si in nimeni; numai in Zorba. Nu pentru ca Zorba ar fi mai bun ca altii, nici vorba de-asa ceva! O bruta si el. Dar cred in Zorba pentru ca e singurul pe care-l am sub stapanirea mea, singurul pe care-l cunosc; toti ceilalti, niste naluci. Cu ochii lui vad, cu urechile lui aud, cu matele lui mistui. Toti ceilalti, iti spun, niste naluci. Cand o sa mor eu, totul o sa moara. Intreaga lume zorbeasca se va narui!”

Bucuriile sunt intense, la fel si tristetile :

“S-a ispravit! Am simtit ca mi se rupe inima-n doua. Dar s-a lipit foarte iute la loc, ticaloasa. Ai vazut desigur panze din acelea peticite cu bucati rosii, galbene, negre, cusute cu sfoara groasa si pe care nu le mai rup nici ale mai grozave furtuni? Asa e si inima mea. Mii si mii de gauri, mii si mii de bucatele: nu se mai teme de nimic!”

Si fiecare are valorile lui, fara a judeca pe celalalt pentru valorile sale:

“Ti-am mai spus-o si alta data, jupane, fiecare cu raiul lui. Pentru tine va fi ticsit de carti si de mari damigene cu cerneala. Pentru altul, va fi plin de butoaie cu vin, de rom, de coniac. Pentru altul, cu teancuri de lire sterline. Pentru mine raiul inseamna asta: o odaita parfumata cu rochii baltate, sapunuri de toaleta, un pat foarte lat cu arcuri si, langa mine, o muiere.”

As putea scrie pagini intregi…numai ca nu ar mai avea nicio frumusete:  viata, fericire, bucurie, tristete, zeitatea ce este femeia,prietenie, credinta, idee : Zorba Grecul

Asta ar trebui sa fie doar o particica din ce ar putea transmite cartea asta.

7 comentarii

Din categoria Carti

De ce iubiti femeile

Cat de greu mi s-a parut sa cumpar o carte „pentru metrou” unui prieten care nu mai avusese timp sa citeasca de ceva vreme. Dupa multe rationamente, si dupa lupta din mine:  „nu ii lua o carte pe care ti-ai fi dorit sa o primesti tu”…  dupa cateva intamplari… m-am trezit in brate cu „De ce iubim femeile”.

La urma urmei…cartea ar trebui sa se adreseze barbatilor.  Ajunsa acasa, am avut sentimentul ala de… cred ca mai dau fuga intr-o librarie sa mai iau o carte.  Cum i-ar sta unui tip in metrou cititind…”De ce iubim femeile”? E clar ca toate tipele din jurul lui ar fi cu ochii pe titlul cartii, cu zambetul pe buze. Apreciativ sau din contra, ramane de vazut. Cu toate astea….de ce iubiti femeile? Doar pentru :

„Iubim femeile pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca iti deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare. Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun „te iubesc” exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste „Angie” al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.” (Mircea Cartarescu)

Voi de ce mai iubiti femeile?

8 comentarii

Din categoria Chestii