Arhive pe etichete: fericire

Boboaca

         Image

Este inimaginabil de frumos sa inveti pe cineva ce stii tu sa faci, de atata vreme, cu drag. Este extraordinar de motivant sa iei ”bobocul” si sa-l cresti, sa-l inveti baza, si apoi sa reusesti sa-i zidesti fiecare caramida din procesul asta de invatare pe care nici nu stiai de fapt ca il poti impartasi atat de bine. Sa zidesti bine locurile in care caramizile-si mai fac de cap, si nu se aseaza in mod firesc una peste alta, sa explici aceleasi lucruri de mai multe ori, sub forme diferite, cu speranta ca la un moment dat, cand va avea nevoie, isi va aminti macar una din explicatii si va fi de folos. Sa-i spui toate cliseele dar si toate chitibusurile pe care tu le-ai invatat doar singura, in atatia ani, cu grija mamei care trecuta prin viata vrea sa-si invete copiii din propriile-i greseli :). E minunat sa vezi cum te faci inteleasa, cum dupa 15 min deja se contureaza niste intrebari pertinente, cand exista o diferenta deja intre ”suprapusi” sau ”suprapozabili”, intre ”carosat” si ”cu prelata”.  Minunat sentiment!

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

Prea mult suflet …

Prea mult suflet in ultima vreme…

Prea mult pentru ce pot duce. Prea mult suflet.

Am imprumutat unei prietene azi Jurnalul Oanei Pellea. Mi-a fost frica sa-l mai rasfoiesc inainte, o teama de a nu ma gasi pe mine in interior, de a ma identifica cu unele randuri. Desi in ultima vreme am sentimentul ca nu mai stiu ce sunt si ce-mi doresc, doar pentru mine, se pare ca de fapt fug de mine. Altfel nu as putea sa-mi explic.

Ca si acum, cand de vreo 25 min am un mare nod in gat, si ochii in lacrimi de emotie. Marius Manole. Interviu ce l-am simtit ca si pe Jurnalul Oanei.. mustind de suflet. Interviu pe care nu sunt in stare sa-l vad pana la capat, ci din 10 in 10 min mai pun pauza, sa pot digera. Sa ma pot  bucura si emotiona suficient. Nu stiu daca doar sufletul meu ce da pe afara in ultimele saptamani e de vina, insa nu reusesc sa ma detase. E mai mult decat un interviu. E mai mult decat o marturisire. E.. mult mai mult. Mult prea mult pentru o simpla duminica seara

http://www.youtube.com/watch?v=FHb1vO5b6zE

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

”Not broken”

Noua mea obsesie.

Minunata Skye, intr-adevar, insa obsesia nu reusesc sa-mi dau seama cum s-a declansat:  ori ca am ascultat-o prima oara foarte foarte tare, la 2 noaptea, cand eram cu sufletul pe-afara, fie ca …piesa are de fapt magia ei, pe care nu am cum sa o deslusesc, ci doar sa ma las vrajita, fie … nu stiu. Nu stiu de ce m-am indragostit in halul asta de ea. Dar o simt ca pe o bucatica de mine.

Atat 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

We think too much and feel too little

Mi-ar fi placut sa scriu mai mult…

Mai multe mailuri, mai multe smsuri,mi-as fi dorit sa scriu iar scrisori. Sa scriu mai mult pe blog…

Unele lucruri chiar isi pierd din intensitate daca nu reusesc sa le cuprind in cateva cuvinte. As fi vrut sa scriu de ”noua mea casa”. De Figaro. De Andreea si muzica de vineri seara. De Bastards si de Lift me up Cat. As fi vrut sa scriu de Vama Veche din toamna asta; de povestea tatuajului meu. De ”Magicianul”,”Baiatul cu pijamale in dungi” sau ”Trandafirul tatuat”.  Despre…”Cum iubeste cealalta jumatate”, ”Nils fucked up day”, ‘(Cu)cuienfrunte”, ”Oase pentru Otto”, ”Apolodor” si mai ales despre ”Sta sa ploua”, ”Noi 4” Si ” Ma tot duc”. As fi vrut sa scriu de Lia Bugnar si Dorina Chiriac, sau cum ma re-indragostesc mereu de Oana Pellea.

As fi vrut sa scriu mai multe despre micile/marile mele obsesii din ultima vreme si de toate lucrurile mici ce ma definesc in momentul asta; ar fi trebuit sa scriu de inimioarele din jurul capului meu din toamna asta, fara nicio baza, de fluturasii aia inocenti din stomac, pe care nu credeam ca o sa-i mai simt vreodata; de primii fulgi flocosi din iarna asta, de cum a fost Craciun in ajunul Ajunului…; de momentele in care am fost suficient de lasa incat sa nu fac unele lucruri, sau suficient de barbata sa fac/ recunosc altele. As fi vrut sa scriu de Paris. Si de Ruxandra. . Si de toate lucrurile pe care stiu ca nu o sa le mai simt la fel a doua oara 🙂

Un comentariu

Din categoria Chestii

„1 e cel mai singur numar”

”1 e cel mai singur numar”. Nu stiu cum de mi-a trecut asta prin cap…  Stiu expresia de la Bogdan, de acum multi ani, nu am mai auzit-o de atunci, insa acum a iesit la suprafata, parca sa cuprinda toata starea de spirit pe care o am.

Sunt foarte putine momentele in care m-am simtit…1. Marile bucurii, marile surprize, marile dezamagiri…marile evenimente din viata ta le traiesti singur. Desi toata lumea e acolo alaturi de tine, in marile ”trairi” iti dai seama ca existi doar tu. Existenta celorlalti nu o mai percepi asa cum ar trebui, si iti dai seama ca esti 1. Esti singur. Sunt cateva secunde in care you don’t give a damn de altcineva in afara de tine, moment in care traiesti cu o intensitate mai mare totul. Te simti…mai viu.

Nu stiu de unde am tras concluzia asta…nici macar nu mai stiu sensul initial al ”1 e cel mai singur numar”. Si ma simt suficient de ”1” acum incat sa-mi permit sa nu-mi duc pledoaria pana la capat.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

„Micul Print”

A trecut ceva vreme de cand am vazut piesa…

Imi pare atat de rau ca nu am apucat sa scriu ceva imediat dupa piesa… dar aveam sufletul mult prea plin, si am fost destul de egoista incat sa nu impart cu toata lumea. A fost… „floarea mea”. Banuiesc ca daca nu o convingeam asta seara pe Doina sa mearga la Micul Print nici macar nu ar mai fi existat postul asta. Dar numai gandul ca undeva, acolo, pe Calea Victoriei, se intampla iar o mica minune m-a facut sa incep sa scriu.
Imi dau seama ca acum ma invart putin in jurul degetelor, pentru ca nu stiu cu ce sa incep…si imi dau seama ca nici nu vreau sa scriu prea multe.

Mergeti la Micul Print. Nu e o piesa pentru copii…

Mergeti la Micul Print, si uitati pentru o clipa de „azi”, deschideti-va sufletul din primele minute si lasati-va vrajiti. Reinvatati sa ascultati, la lumina „stelelor”, si recunoasteti ca v-ati pierdut inocenta. Aveti toate sansele ca dupa piesa asta sa o recastigati.  Amintiti-va lucrurile mici dar mari din viata voastra, pretuiti-le si … Si mergeti la Micul Print. Atat.

Un comentariu

Din categoria Teatru

Dimineti

Ce dor imi era de sentimentul asta…

Dupa sapte ani de stat in Bucuresti in acelasi loc, pe aceeasi strada, in aceeasi mansarda, mi-a fost teribil de greu sa ma obisnuiesc cu gandul ca…chiar nu mai locuiesc acolo. Toate lucrurile ce faceau parte din mine, legate de locurile alea brusc au disparut: drumul spre casa de la unirii, facut mai mereu pe jos, praful trotuarului pe care cred ca si acum il stiu chiar si cu ochii inchisi, zona de frunze, de unde mereu imi faceam rost de semne de carte noi, magazinul din statie, cu vanzatoarele care ma iubeau pentru ca le oferisem in primul an de facultate cate un buchetel de ghiocei…trecerea de pietoni unde a dat o masina peste mine, zona aia, dubioasa in care multa lume se pierdea, si care pe mine ma facea sa ma simt in alt oras, poate in alta lume… Nu mai vorbesc de sutele de catei care s-au perindat pe-acolo in sapte ani, si care mi-au dat cele mai complexe stari:)).

Nici nu stiu de ce am scris tot ce am scris mai sus…vroiam de fapt sa scriu despre altceva…e clar, mai am nevoie de cafea. Dupa ce m-am mutat vrand nevrand, am avut o perioada tare tare ciudata, pe care cred ca nimeni n-a inteles-o asa cum a fost. M-am trezit intr-o garsoniera cu mult mai mare fata de camera in care locuisem, aproape la fel de rosie, intr-o zona de care fusesem fascinata cativa ani. Daca m-ai fi intrebat cand stateam in Sabinelor…unde as vrea sa ma mut, daca ar trebui, as fi zis…universitate, dar cu vedere la fantana, bineinteles….sau Titan/Grigorescu. Pe principiul…ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se intample, m-am trezit la Grigorescu, intr-o zona pe care o stiam, dar care reprezenta altceva pentru mine…nu…”home”.  M-am trezit intr-o casa straina, tapetata cu lucrurile mele. O casa in care nu aveam amintiri. O casa in care pentru multa vreme m-am simtit de parca as fi fost in vizita: „Toate bune si frumoase, ne place aici, ne-am simtit bine, dar….cand ajungem acasa?” Imi erau straine toate in jur: cartile asezate in bilioteca, dulapul in care nu aveam loc sa imi arannjez toate hainele, linistea si intunericul cu care nu eram obisnuita in timpul noptii; am inceput sa urasc Auchanul, pentru ca nu stiam unde pot gasi o cutie de Nescafe 3 in 1 fara sa intru pe fiecare raion in parte, sa nu suport ideea de  a ajunge in 3 minute la metrou (eu unde imi mai aerisesc creierul in drum spre casa?)… Am avut o perioada in care am stat cat mai putin dupa-amiezele acasa, prin simplul fapt ca ma simteam mai acasa in Lucky, sau pe terasa la Anca.

Nu stiu cum s-a intamplat de fapt, dar ieri dimineata am constientizat sentimentul asta de…home, mai mult ca niciodata. Eram singura, si m-am trezit ducandu-ma in bucatarie sa pun sa fiarba apa pentru cafea…si am vazut cum ninge. Am avut sentimentul ala de…fluturasi in stomac, si pentru cateva clipe m-am simtit iar un copil care abia asteapta sa iasa din casa sa se bucure de zapada. M-am simtit totodata la adapost de frig…si de orice, si mi-am dat seama ca ma simt la fel de acasa, aici, ca atunci cand stateam si ma uitam ca ninge pe fereastra in Sabinelor.  Nu mai aveam nevoie de oameni in vizita ca sa ma simt ok, nu mai aveam nevoie de planuri pentru pe seara doar sa simt ca trece mai repede timpul. Eram ok, eu cu mine, in casa asta, si ma simteam „home”. Sunt constienta ca nu e prima oara cand ma simt „acasa”, cred ca asta s-a intamplat dupa 2 luni abia dupa ce m-am mutat aici, insa…ieri dimineata am constientizat cel mai bine sentimentul asta.

Acum cateva ore cand m-am trezit, am avut acelasi sentiment. Nu eram pe fuga, puteam sa imi beau cafeaua verificandu-mi mailurile si minunandu-ma de cum ninge. Puteam sa ma bag la loc in pat, cu o carte in mana, fara sa ma mai gandesc ca in Sabinelor cafeaua mirosea altfel, ca fulgii erau mai mari, ca locul ala facea parte din mine mai mult ca orice.

In momente din astea, as vrea sa se opreasca timpul in loc, si sa tot miroase a cafea, a zapada, a pisica „torcanda” si a carti. Sau poate doar a mine

2 comentarii

Din categoria Chestii

Epilog

Nu mai inteleg nimic din ziua de azi. A inceput ciudat, cu un vis pe care nu mi-l amintesc decat vag, ca si actiune, dar mi-l amintesc perfect ca…stare de spirit.  Un vis la care daca ma gandesc acum, are o oarecare logica, dar asta tot nu explica sentimentu ala de dupa de…a fost „for real”, care inca mai persista.

A continuat cu niste ore petrecute in miezul zilei intre unirii si universitate…nu conteaza ca am platit facturi,ci ca m-am simtit ca in zilele in care ieseam de la facultate, cu dupa amiaza libera si puteam face tot ce-mi trecea prin cap, puteam sa ma plimb prin frig pana incepeau sa imi inghete degetele prin manusi, sau sa caut o frunza pe trotuar pana nu mai stiam unde am ajuns.

Poate are legatura cu Miki, cu care m-am intalnit ajungand din intamplare mai devreme la universitate, sau poate cu faptul ca mi s-a parut dintr-o alta lume faptul ca mi-a imprumutat o pereche de manusi.  (Eu fara esarfa si manusi sunt un om mort. Ca fumatorii fara tigari.)

Poate are legatura cu cartile pe care le-am gasit in anticariat…sau cu cat m-am bucurat ca am stat la coada in anticariat:), pentru prima data in ani de zile.

Nu imi pot explica ce e cu azi, s-au intamplat prea multe…

Cum sa te trezesti …in ianuarie, pe un frig de crapa pietrele, in drum spre Lucky, in mijlocul strazii….cu Epilog.  Epilog ala…de acum multi ani, pe care l-a fredonat toata lumea si de care au uitat toti. Da, cel de care am fost obsedata ani de zile, cel ale carui versuri mi-au devenit ani de-a randul un fel de biblie: „Celor care cred ca lumea asta cu iubire va scapa”, „Celor care cred ca visele nu pot muri”. In mijlocul strazii, incepand sa urle dintr-o boxa uitata pe-o terasa… Am fost suficient de nebuna si suficient de inconjurata de „nebuni” incat am ramas acolo, cu gandurile in sapte zari, ascultand piesa pana la capat. Mi-a intors sufletul pe toate partile, pe toate fetele, si l-a facut sa ia toate formele si marimile. Azi…nu mai stiu cine sunt.

Apoi Lucky.

Ce-a fost azi? Ca nu mai inteleg nimic…

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

TiPtiL

Nu cred ca am mai fost asa incantata de o trupa romaneasca…de acum cativa ani, cand am descoperit The Pixels.

Aseara m-am trezit vrand-nevrand cu un search in pagina de youtube, si mi s-a zis: „Hai sa vezi ceva, sunt sigur ca o sa iti placa mult tie! TiPtiL” In general, ma enerveaza afirmatiile de genul, prin simplul fapt ca ma simt oarecum…nevoita sa imi placa. Sau, din contra, imi place ideea ca acel cineva ma stie destul de bine incat merge la sigur cu afirmatia respectiva.  Aseara insa a fost genial:)) Incetasem sa imi duc ideea pe care o incepusem pana la capat, am ramas in fata monitorului fascinata! Am dat muzica tareeee, si pret de cateva piese nu am mai bagat pe nimeni in seama. Vocea Ralucai Staicu chiar te lasa cu gura cascata! Dimineata m-am trezit fredonand o piesa pe care initial nu stiam de unde imi ramasese in minte, ca sa imi dau apoi seama ca erau ei, bineinteles :).

Nu am facut cine stie ce cercetari amanuntite asupra trupei, am gasit doar un interviu cu ei, blogul trupei si profilul  lor pe facebook.

Trebuie insa cat mai curand sa ajung la un concert! Se pare ca urmatorul va fi pe 28 ianuarie, in club Wings.

6 comentarii

Din categoria Chestii

Ozana

„Ce ciudat…

Ma intreb acum de cand nu am mai avut parte de sentimentul asta, de fascinatia asta pe care ti-o poate da o persoana. (Si nu vorbesc de indragosteala aici.) O persoana pe care nu o stiai, si pe care ai descoperit-o mai bine …chiar ieri, la care te-ai gandit inainte sa adormi, simtind-o ca pe …mica ta descoperire din ziua respectiva. O persoana care se exprima atat de bine prin ceea ce face (ma refer la fotografie), incat aveam sentimentul ca o stiu…inainte sa o cunosc, si mi-am dat seama de asta doar in momentul in care  mi-a pus o intrebare super naturala: „ce inseamna pentru tine frumos? pozele? sau felul meu de a simti/gandi?”. Nu vorbisem suficient de multe incat sa imi dau seama cum gandeste, dar stiam ca simte totul intr-un fel extraordinar.”

Asta scrisesem intr-o seara, cu putin inainte de Anul Nou, insa nu am reusit pana acum sa dezvolt subiectul mai bine. Sa nu ma lungesc prea tare, in cateva cuvinte as putea spune asa : un copil silitor, un copil Mare. Un copil al carui talent m-a facut sa ii urmaresc postarile zi de zi. Un copil care pleaca dimineata la scoala, si se intoarce seara acasa, obosit, cu aparatul de gat si cu o fericire imensa in suflet. Un copil plin de emotii, de curiozitate. Un copil super talentat.

Bineeee… Nu ma credeti?

Voila!

http://muresanozana.blogspot.com/

http://www.facebook.com/album.php?id=100000227296023&aid=31045

http://www.facebook.com/album.php?aid=30867&id=100000227296023

PS: Nu am reusit. Vroiam sa aleg niste fotografii, sa fiu mai explicita…nu am reusit, sunt prea faine incat sa vreau/ pot alege.

Enjoy!

5 comentarii

Din categoria Povestea lor