Arhive pe etichete: „Ma tot duc”

We think too much and feel too little

Mi-ar fi placut sa scriu mai mult…

Mai multe mailuri, mai multe smsuri,mi-as fi dorit sa scriu iar scrisori. Sa scriu mai mult pe blog…

Unele lucruri chiar isi pierd din intensitate daca nu reusesc sa le cuprind in cateva cuvinte. As fi vrut sa scriu de ”noua mea casa”. De Figaro. De Andreea si muzica de vineri seara. De Bastards si de Lift me up Cat. As fi vrut sa scriu de Vama Veche din toamna asta; de povestea tatuajului meu. De ”Magicianul”,”Baiatul cu pijamale in dungi” sau ”Trandafirul tatuat”.  Despre…”Cum iubeste cealalta jumatate”, ”Nils fucked up day”, ‘(Cu)cuienfrunte”, ”Oase pentru Otto”, ”Apolodor” si mai ales despre ”Sta sa ploua”, ”Noi 4” Si ” Ma tot duc”. As fi vrut sa scriu de Lia Bugnar si Dorina Chiriac, sau cum ma re-indragostesc mereu de Oana Pellea.

As fi vrut sa scriu mai multe despre micile/marile mele obsesii din ultima vreme si de toate lucrurile mici ce ma definesc in momentul asta; ar fi trebuit sa scriu de inimioarele din jurul capului meu din toamna asta, fara nicio baza, de fluturasii aia inocenti din stomac, pe care nu credeam ca o sa-i mai simt vreodata; de primii fulgi flocosi din iarna asta, de cum a fost Craciun in ajunul Ajunului…; de momentele in care am fost suficient de lasa incat sa nu fac unele lucruri, sau suficient de barbata sa fac/ recunosc altele. As fi vrut sa scriu de Paris. Si de Ruxandra. . Si de toate lucrurile pe care stiu ca nu o sa le mai simt la fel a doua oara 🙂

Un comentariu

Din categoria Chestii

”…foaaarte delicat, ca totul in viata, altfel n-are haz…”

Sunt o mica lasa. Asta e o noutate pentru mine. Mereu insa ma refugiez in carti, in oameni, doar ca sa nu-mi recunosc unele lucruri. Si pentru ca de data asta m-au suparat oamenii care nu mai cred in Craciun, sau in ce reprezinta Craciunul pentru mine, azi am dat buzna la Oana Pellea. Stiu. Ma repet. Dar in momentul asta sufar de ”prea mult suflet”, si cum da pe afara… macar sa fie intr-un mod constructiv.

Haideti sa ne bucuram ca avem in jurul nostru astfel de Oameni:

Oana Pellea. Profesionistii

Ma tot duc

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

Oana Pellea. Cu sufletul in palme

Imi vine sa rad si sa plang in acelasi timp

E un fenomen tare ciudat asta. Nu…rasul si plansul in acelasi timp, ci starea pe care o am.

O sa incerc sa nu ma chinui sa exteriorizez foarte mult, deoarece imi e frica de faptul ca s-ar putea sa se duca tot farmecul, toata vraja daca verbalizez prea multe, vreau doar sa scriu cateva randuri fara prea mare importanta pentru altii.

A incepul la „Ma tot duc”. Stiu ca aveam o stare de spirit foarte ciudata inca de la inceputul piesei, iar pe parcurs am simtit asa… ca ma contopesc cu ceva exterior, pe care nu il pot denumi, care m-a facut sa rad si sa plang toata piesa, care m-a facut sa plang tot drumul de la universitate la unirii, pe zapada, prin gheata si balti. Era ceva ce nu semana nici cu bucuria, nici cu tristetea, nu stiu nici macar acum daca plangeam din cauza a ce se proiectase din piesa in mine, sau daca plangeam de emotie. Sau de tristete; nici acum nu stiu. M-a lasat cu „gustul” ala interior cateva zile. Nu, nu mai plangeam, dar era inca acolo si am simtit ca nu o sa dispara niciodata definitiv. Zilele au pus doar un plasture si nu se mai „vedea”.

Apoi mi-am luat „Jurnalul” EI. Si acum mi se face pielea de gaina. Cu cata patima l-am devorat. Cu cata ambitie am subliniat tot ce mi se parea asa…de tinut minte, si cat de mult mi-a venit sa subliniez rand cu rand, pagina cu pagina. Nu stiu daca m-am regasit. Nu stiu ce mi s-a parut asa de fantastic. Sau mai bine zis, nu vreau sa scriu despre asta. Dar am ras si am plans intr-un hal, si mi-a dat sentimentul ala…de frumusete si lumina, pe interior….

Deja devin descriptiva si nu vreau. Am dat insa asta seara peste acelasi sentiment. Am fost mai putin lacrimogena, recunosc, insa … no comment.

O mica minune intr-un link:

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/arte/oana-pellea

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii