Arhive pe etichete: suflet

”Orfani”

             Image

Imi fusese tare tare dor de Teatrul Act, de salita mica, din sufletul pamantului. Nu stiu de ce nu mai trecusem pe la ei, insa asta seara am gasit un motiv pentru care o sa mai trec: ”Orfani”. Bineinteles, asta dupa ce lucrurile or sa se mai sedimenteze putin in mine. Nu mai reusise de multa vreme sa ma dea asa tare peste cap o piesa de teatru. Cred ca de la prima oara cand am fost la ”Ma tot duc”. Ma uitam la… cum s-au aprins luminile, cum actorii se tineau de maini, si se inclinau la aplauzele noastre, insa nu reuseam sa ies efectiv ”din” piesa ce se terminase cu cateva secude inainte. Nu, nu am simtit-o ca pe un ”film de hollywood”, cum spunea cineva putin mai devreme.  Am simtit-o pana in maduva oaselor. Fiecare replica, fiecare traire. Nu, nu m-a impresionat prin violenta, de data asta am simtit limbajul oarecum vulgar ca pe o punte de legatura cu societatea in care traim, atata tot. Mi-au placut super mult actorii. Pe Ionut Grama deja il iubeam din ”Cel mai frumos roman din lume”, si nici Simona Cuciurianu si Laurentiu Banescu nu au fost mai prejos. O piesa despre familie, despre limite, despre relatia cu tine insuti si relatiile cu ceilalti. O piesa despre societatea violenta in care traim si despre impactul direct sau indirect  al ei in viata de familie.  Am empatizat cu fiecare dintre personaje, poate si de asta m-a impresionat asa tare. Habar nu am. O sa-mi doresc oricum sa o revad, sa-mi masor schimbarea.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Teatru

Prea mult suflet …

Prea mult suflet in ultima vreme…

Prea mult pentru ce pot duce. Prea mult suflet.

Am imprumutat unei prietene azi Jurnalul Oanei Pellea. Mi-a fost frica sa-l mai rasfoiesc inainte, o teama de a nu ma gasi pe mine in interior, de a ma identifica cu unele randuri. Desi in ultima vreme am sentimentul ca nu mai stiu ce sunt si ce-mi doresc, doar pentru mine, se pare ca de fapt fug de mine. Altfel nu as putea sa-mi explic.

Ca si acum, cand de vreo 25 min am un mare nod in gat, si ochii in lacrimi de emotie. Marius Manole. Interviu ce l-am simtit ca si pe Jurnalul Oanei.. mustind de suflet. Interviu pe care nu sunt in stare sa-l vad pana la capat, ci din 10 in 10 min mai pun pauza, sa pot digera. Sa ma pot  bucura si emotiona suficient. Nu stiu daca doar sufletul meu ce da pe afara in ultimele saptamani e de vina, insa nu reusesc sa ma detase. E mai mult decat un interviu. E mai mult decat o marturisire. E.. mult mai mult. Mult prea mult pentru o simpla duminica seara

http://www.youtube.com/watch?v=FHb1vO5b6zE

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

”teiubesc lidia”

Nu am mai fost asa emotionata de ceva vreme…

De fapt, in felul asta nu stiu daca am mai fost vreodata asa emotionata.
Sa te trezesti seara, dupa o zi de toata jena cu un sms de la o fetita de 7 ani, care abia invata sa scrie… sa te trezesti cu ”teiubesc lidia”.
M-a lovit frontal, cu o viteza uluitoare si mi-a schimbat asa, cel putin pe moment, directia parca…

Lucrurile se vad altfel dupa un sms de la un copil cu ”teiubesc lidia”

Oamenii se vad altfel dupa un sms de la un copil cu ”te iubesc lidia”

Si ea este Mara. Si-atat.

 

2 comentarii

Din categoria Chestii

”Not broken”

Noua mea obsesie.

Minunata Skye, intr-adevar, insa obsesia nu reusesc sa-mi dau seama cum s-a declansat:  ori ca am ascultat-o prima oara foarte foarte tare, la 2 noaptea, cand eram cu sufletul pe-afara, fie ca …piesa are de fapt magia ei, pe care nu am cum sa o deslusesc, ci doar sa ma las vrajita, fie … nu stiu. Nu stiu de ce m-am indragostit in halul asta de ea. Dar o simt ca pe o bucatica de mine.

Atat 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

Stii cum e?

Stii cum e?

Auzi un lucru… ceva pe care nu te asteptai sa-l auzi niciodata, nu din partea persoanei respective, chiar nu.  Apoi simti cum sunetul respectiv se materializeaza in tine:  incepe cu un mare nod in gat,  ce simti ca o sa te sufoce,  dar e doar o senzatie,  iti lasa suficient aer incat sa fii constienta de tot ce urmeaza:  se deplaseaza cu viteza luminii si te face sa vibrezi in cap pana in picioare;  iti strabate pieptul, unde parca totul arde pe interior, trece prin stomac, unde simti ca… chiar doare cum nu te-a mai durut nimic niciodata,  trece prin abdomen si se extinde in picioare; crezi ca ai scapat,  si iti dai seama insa din momentul in care iti atinge calcaiele ca… nu s-a terminat. Ca o sa ramai cu nodul ala in gat,  cu durerea asta pe interior, si ce e mai grav… cu sunetul obsesiv, ce nu-ti paraseste urechile.  As fi vrut sa nu se mai materializeze.  As fi preferat doar sa doara.  Dar nu, s-a agatat de timpanul meu, si se  leagana ca un clopot stricat.

Scrie un comentariu

12 August 2012 · 22:48

We think too much and feel too little

Mi-ar fi placut sa scriu mai mult…

Mai multe mailuri, mai multe smsuri,mi-as fi dorit sa scriu iar scrisori. Sa scriu mai mult pe blog…

Unele lucruri chiar isi pierd din intensitate daca nu reusesc sa le cuprind in cateva cuvinte. As fi vrut sa scriu de ”noua mea casa”. De Figaro. De Andreea si muzica de vineri seara. De Bastards si de Lift me up Cat. As fi vrut sa scriu de Vama Veche din toamna asta; de povestea tatuajului meu. De ”Magicianul”,”Baiatul cu pijamale in dungi” sau ”Trandafirul tatuat”.  Despre…”Cum iubeste cealalta jumatate”, ”Nils fucked up day”, ‘(Cu)cuienfrunte”, ”Oase pentru Otto”, ”Apolodor” si mai ales despre ”Sta sa ploua”, ”Noi 4” Si ” Ma tot duc”. As fi vrut sa scriu de Lia Bugnar si Dorina Chiriac, sau cum ma re-indragostesc mereu de Oana Pellea.

As fi vrut sa scriu mai multe despre micile/marile mele obsesii din ultima vreme si de toate lucrurile mici ce ma definesc in momentul asta; ar fi trebuit sa scriu de inimioarele din jurul capului meu din toamna asta, fara nicio baza, de fluturasii aia inocenti din stomac, pe care nu credeam ca o sa-i mai simt vreodata; de primii fulgi flocosi din iarna asta, de cum a fost Craciun in ajunul Ajunului…; de momentele in care am fost suficient de lasa incat sa nu fac unele lucruri, sau suficient de barbata sa fac/ recunosc altele. As fi vrut sa scriu de Paris. Si de Ruxandra. . Si de toate lucrurile pe care stiu ca nu o sa le mai simt la fel a doua oara 🙂

Un comentariu

Din categoria Chestii

”…foaaarte delicat, ca totul in viata, altfel n-are haz…”

Sunt o mica lasa. Asta e o noutate pentru mine. Mereu insa ma refugiez in carti, in oameni, doar ca sa nu-mi recunosc unele lucruri. Si pentru ca de data asta m-au suparat oamenii care nu mai cred in Craciun, sau in ce reprezinta Craciunul pentru mine, azi am dat buzna la Oana Pellea. Stiu. Ma repet. Dar in momentul asta sufar de ”prea mult suflet”, si cum da pe afara… macar sa fie intr-un mod constructiv.

Haideti sa ne bucuram ca avem in jurul nostru astfel de Oameni:

Oana Pellea. Profesionistii

Ma tot duc

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

I’m back. Cineva mi-a furat iarna

Daca primavara a trecut cu miros de.. job nou, de dimineti mereu pe fuga…

Daca din vara tot ce vreau sa-mi amintesc e mirosul de soare si pielea plina cu nisip…

Si daca toamna a venit cu prea multe lucruri noi pentru mine :  alta garsoniera, alt sediu al biroului , alta organizare… alte sentimente, o Lidie pe care nu o mai stiam…

Iarna se pare ca nu mai vine. Daca pana acum cativa ani Toamna Mea sosea doar la 1 Noiembrie, pentru ca asa stabilisem eu, si era toamna Mea, si Iarna incepea la primii fulgi (fulgi grasani), se pare ca… cineva mi-a furat Iarna. Iubesc vara: sufar de frig, urasc sa fiu imbracata cu 100 chestii,nu-mi plac hainele groase, cizmele in care ma simt Motanul Incaltat, insa Iarna avea farmecul ei. Cum sa ma bucur de decembrie cand sunt inca in bascheti, cu esarfe si manusi fara degete? Cum sa vreau sa vad toate luminitele aprinse prin oras cand afara  sunt 15 grade? Cum sa ma apuc sa fac ce-mi place cel mai mult…sa cumpar cadouri de Craciun tuturor, cu doua saptamani inainte si cu inca doua dupa…daca nu am vazut nici macar UN FULG?…

Dati-mi iarna inapoi! Cu nasuri inghetate si obraji imbujorati! Macar in decembrie! Vreau sa pot da iar smsuri la toata lumea: ”Ninge. Nu poate exista pentru mine eveniment exterior mai important”.

 

 

Un comentariu

Din categoria Chestii

”Vocea Umana”

Nu-mi venea sa cred ce descoperisem pe site la Metropolis: o piesa cu Oana Pellea, despre care nu auzisem nimic, care nu avea nicio prezentare. A inceput sa-mi bata inima mai tare, si am zis: asta e minunea mea de astazi. Sunt absolut indragostita de Oana Pellea…dar asta e alta poveste.

Drumul pana la Metropolis si cumpararea biletelor in sine  m-a lasat cu aceeasi stare de ” visele se implinesc” ca si prima oara cand am fost acolo. E o alta realitate. E ca intr-o poveste, in care dupa ce pasesti pe drumul pavat cu luminite, ti se deschide o usa, de catre un domn din alte vremuri. Te intampina un majordom, cu haina de catifea visinie, epoleti aurii, manusi albe. Desi am fost doar de patru ori, cred ca pot spune ca e cel mai frumos teatru din Bucuresti.  Nu mai vorbesc de scarile colorate, de stalpii de sustinere din lemn, de oglinda ”fermecata” sau de cat de bine arata acum sala cu scaune tapitate cu catifea rosie in care simti ca te scufunzi.

Sa ne intoarcem insa la ”Vocea umana”.

Oana Pellea spunea:

<<Se pare ca pentru multi a iubi fara rezerve e demodat…:) ce lume nebuna , nebuna si totusi ce enorm amuzamenet! Ba se poate iubi pina la capatul capatului… fara nici o frica de ridicol. Doar asa se iubeste ! Hei, in iubire nu exista frica, ridicol sau moda. Si de asta sunt indragostita de „Vocea Umana”>>.

Eu am simtit-o putin altfel. Am simtit-o ca o piesa despre iubire,da. Despre limite.  Sau despre lipsa lor. De cateva ori am simtit ca nu mai am aer: e foarte concentrata, te consuma foarte mult, lacrimile nu au incetat sa apara in coltul ochiului, si mai apoi chiar sa o ia la goana pe obraz in jos. Este o piesa despre cum poti sa iubesti, pana in panzele albe si inapoi, stiind de la inceput ca te arunci in gol, cu capul inainte ; fara frica de ce va urma, fara teama de a putea  fi penibil, o iubire in cel mai pur sens al cuvantului. Poate fi si un test pentru relatia pe care o ai, ca un instrument de ”masurare” a iubirii.

Imi pare rau ca nu gasesc nicaieri inregistrat Jurnalul Cultural de zilele trecute, in care Oana Pellea a fost invitata. Ar fi fost mult mai simplu de explicat ce inseamna de fapt ”Vocea Umana”.

Scrie un comentariu

Din categoria Teatru

People

E incredibil sentimentul pe care-l ai dupa ce iei din nou legatura cu oameni de care nu mai stii nimic de ani de zile. Oameni importanti pentru tine, oameni care stiau mai multe despre tine decat tu insuti. Oameni pe care simteai ca i-ai pierdut, din cauza unor zeci de km si a faptului ca nu va mai vedeti des. Aveam senzatia ca unele lucruri daca nu sunt spuse atunci cand trebuie, li se pierde valoarea. Insa incep sa ma indoiesc de lucrul asta din ce in ce mai mult.

Sau din contra…oameni de care te-ai atasat brusc, ce au fost in viata ta pentru o perioada, si au iesit din vata ta la fel de brusc cum au intrat: oameni cu care nu stii de ce nu ai mai pastrat legatura, dar in momentul ”regasirii” au fost atat de ”la fel” ca  in zilele in care sufletul se asternea pe tava, la o bere in Lucky, incat ai ramas…breathless.

E atat de intensa toata regasirea asta, cand razi si plangi alaturi de celalalt dupa 2 ani de tacere. Praful nu se depune. Rugina nu isi gaseste locul. Te regasesti in ei ca in niste fotografii de care nici macar nu-ti mai aminteai, dar care sunt atat de reprezentative pentru tine. Si iti masori schimbarea prin ochii lor.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii