Arhive pe etichete: viata

”Orfani”

             Image

Imi fusese tare tare dor de Teatrul Act, de salita mica, din sufletul pamantului. Nu stiu de ce nu mai trecusem pe la ei, insa asta seara am gasit un motiv pentru care o sa mai trec: ”Orfani”. Bineinteles, asta dupa ce lucrurile or sa se mai sedimenteze putin in mine. Nu mai reusise de multa vreme sa ma dea asa tare peste cap o piesa de teatru. Cred ca de la prima oara cand am fost la ”Ma tot duc”. Ma uitam la… cum s-au aprins luminile, cum actorii se tineau de maini, si se inclinau la aplauzele noastre, insa nu reuseam sa ies efectiv ”din” piesa ce se terminase cu cateva secude inainte. Nu, nu am simtit-o ca pe un ”film de hollywood”, cum spunea cineva putin mai devreme.  Am simtit-o pana in maduva oaselor. Fiecare replica, fiecare traire. Nu, nu m-a impresionat prin violenta, de data asta am simtit limbajul oarecum vulgar ca pe o punte de legatura cu societatea in care traim, atata tot. Mi-au placut super mult actorii. Pe Ionut Grama deja il iubeam din ”Cel mai frumos roman din lume”, si nici Simona Cuciurianu si Laurentiu Banescu nu au fost mai prejos. O piesa despre familie, despre limite, despre relatia cu tine insuti si relatiile cu ceilalti. O piesa despre societatea violenta in care traim si despre impactul direct sau indirect  al ei in viata de familie.  Am empatizat cu fiecare dintre personaje, poate si de asta m-a impresionat asa tare. Habar nu am. O sa-mi doresc oricum sa o revad, sa-mi masor schimbarea.

Scrie un comentariu

Din categoria Teatru

”O moarte usoara” – Simone de Beauvoir

Mai am vreo 3 pagini, dar nu reusesc sa le mai citesc. Chiar m-a zguduit din toate incheieturile cartea asta. Citisem vreo 2 recenzii, dar nu credeam ca poate fi chiar asa. Chiar ma simt de parca in doua ore sau cat mi-a luat sa o citesc am trecut prin toate starile alea. Cat de mici si neinsemnati suntem, si totodata cat de importanti si .. unici. Am inca pielea de gaina.

Scrie un comentariu

Din categoria Carti

I’m back. Cineva mi-a furat iarna

Daca primavara a trecut cu miros de.. job nou, de dimineti mereu pe fuga…

Daca din vara tot ce vreau sa-mi amintesc e mirosul de soare si pielea plina cu nisip…

Si daca toamna a venit cu prea multe lucruri noi pentru mine :  alta garsoniera, alt sediu al biroului , alta organizare… alte sentimente, o Lidie pe care nu o mai stiam…

Iarna se pare ca nu mai vine. Daca pana acum cativa ani Toamna Mea sosea doar la 1 Noiembrie, pentru ca asa stabilisem eu, si era toamna Mea, si Iarna incepea la primii fulgi (fulgi grasani), se pare ca… cineva mi-a furat Iarna. Iubesc vara: sufar de frig, urasc sa fiu imbracata cu 100 chestii,nu-mi plac hainele groase, cizmele in care ma simt Motanul Incaltat, insa Iarna avea farmecul ei. Cum sa ma bucur de decembrie cand sunt inca in bascheti, cu esarfe si manusi fara degete? Cum sa vreau sa vad toate luminitele aprinse prin oras cand afara  sunt 15 grade? Cum sa ma apuc sa fac ce-mi place cel mai mult…sa cumpar cadouri de Craciun tuturor, cu doua saptamani inainte si cu inca doua dupa…daca nu am vazut nici macar UN FULG?…

Dati-mi iarna inapoi! Cu nasuri inghetate si obraji imbujorati! Macar in decembrie! Vreau sa pot da iar smsuri la toata lumea: ”Ninge. Nu poate exista pentru mine eveniment exterior mai important”.

 

 

Un comentariu

Din categoria Chestii

„1 e cel mai singur numar”

”1 e cel mai singur numar”. Nu stiu cum de mi-a trecut asta prin cap…  Stiu expresia de la Bogdan, de acum multi ani, nu am mai auzit-o de atunci, insa acum a iesit la suprafata, parca sa cuprinda toata starea de spirit pe care o am.

Sunt foarte putine momentele in care m-am simtit…1. Marile bucurii, marile surprize, marile dezamagiri…marile evenimente din viata ta le traiesti singur. Desi toata lumea e acolo alaturi de tine, in marile ”trairi” iti dai seama ca existi doar tu. Existenta celorlalti nu o mai percepi asa cum ar trebui, si iti dai seama ca esti 1. Esti singur. Sunt cateva secunde in care you don’t give a damn de altcineva in afara de tine, moment in care traiesti cu o intensitate mai mare totul. Te simti…mai viu.

Nu stiu de unde am tras concluzia asta…nici macar nu mai stiu sensul initial al ”1 e cel mai singur numar”. Si ma simt suficient de ”1” acum incat sa-mi permit sa nu-mi duc pledoaria pana la capat.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Chestii

Hm?!

Nu, nu stiu de ce…Nu stiu de ce am incetat sa mai scriu. Am inceput simtind ca…scrisul asta, putin voalat uneori, putin cam…sharp alteori, putin prea transparent de cele mai multe ori…era ca un lucru pe care-l faceam pentru Mine. Pentru Lidia pe care o stiu de fapt atat de putini oameni, incat ii numar pe degetele de la maini…si’un picior:P.

Si cu atat mai mult nu stiu de ce m-am apucat acum, brusc:)).
Si nici nu stiu ce vreau sa scriu mai intai, asta e si mai neinteresant.

Cred ca s-au adunat atatea sentimente atat de contradictorii in mine azi, incat gata, am rabufnit:)

Ce-am mai facut intre timp, de ce nu mai scriu pe blog? Nici eu nu stiu, desi toata lumea ma intreaba. Am fost la formare in Franta… am reusit sa o vad pe Ruxandra pe fuga…am citit cea mai impresionanta carte din ultimii ani, am descoperit un nou autor ce-mi place la nebunie… Am fost in Green Hours la o piesa… am ajuns si la Micul Print, finally, un vis s-a implinit… si chiar si la Ion Creanga:)). Nici nu mai stiu ce mai „am”.  Fac grile:)) Desi nu, nu am dat la niciun master intre timp; urasc oamenii snobi de la*** si vecinul de la 9 ce se uita la Antena 3 cu sonorul la maxim pana la 3 dimineata. Nu, nu mai vorbim de mielul ce m-a facut sa plang ieri…sau de faptul ca nu vreau anul asta oua rosii de Paste…astea sunt deja detalii.

So…si pentru ca am trecut peste introducere, fara alte intrebari, de maine ma pot comporta ca si cum…nimic nu s-a intamplat, de parca am scris in fiecare saptamana pe blog tot ce imi trecea prin cap bla bla.

PS: Postul asta e scris…la cerere. Traiesc. Respir. Iubesc si ma enervez, sunt mai impulsiva decat ma stiam…so…Chill, I’m Ok 🙂

Supergirls just fly

2 comentarii

Din categoria Chestii

Dimineti

Ce dor imi era de sentimentul asta…

Dupa sapte ani de stat in Bucuresti in acelasi loc, pe aceeasi strada, in aceeasi mansarda, mi-a fost teribil de greu sa ma obisnuiesc cu gandul ca…chiar nu mai locuiesc acolo. Toate lucrurile ce faceau parte din mine, legate de locurile alea brusc au disparut: drumul spre casa de la unirii, facut mai mereu pe jos, praful trotuarului pe care cred ca si acum il stiu chiar si cu ochii inchisi, zona de frunze, de unde mereu imi faceam rost de semne de carte noi, magazinul din statie, cu vanzatoarele care ma iubeau pentru ca le oferisem in primul an de facultate cate un buchetel de ghiocei…trecerea de pietoni unde a dat o masina peste mine, zona aia, dubioasa in care multa lume se pierdea, si care pe mine ma facea sa ma simt in alt oras, poate in alta lume… Nu mai vorbesc de sutele de catei care s-au perindat pe-acolo in sapte ani, si care mi-au dat cele mai complexe stari:)).

Nici nu stiu de ce am scris tot ce am scris mai sus…vroiam de fapt sa scriu despre altceva…e clar, mai am nevoie de cafea. Dupa ce m-am mutat vrand nevrand, am avut o perioada tare tare ciudata, pe care cred ca nimeni n-a inteles-o asa cum a fost. M-am trezit intr-o garsoniera cu mult mai mare fata de camera in care locuisem, aproape la fel de rosie, intr-o zona de care fusesem fascinata cativa ani. Daca m-ai fi intrebat cand stateam in Sabinelor…unde as vrea sa ma mut, daca ar trebui, as fi zis…universitate, dar cu vedere la fantana, bineinteles….sau Titan/Grigorescu. Pe principiul…ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se intample, m-am trezit la Grigorescu, intr-o zona pe care o stiam, dar care reprezenta altceva pentru mine…nu…”home”.  M-am trezit intr-o casa straina, tapetata cu lucrurile mele. O casa in care nu aveam amintiri. O casa in care pentru multa vreme m-am simtit de parca as fi fost in vizita: „Toate bune si frumoase, ne place aici, ne-am simtit bine, dar….cand ajungem acasa?” Imi erau straine toate in jur: cartile asezate in bilioteca, dulapul in care nu aveam loc sa imi arannjez toate hainele, linistea si intunericul cu care nu eram obisnuita in timpul noptii; am inceput sa urasc Auchanul, pentru ca nu stiam unde pot gasi o cutie de Nescafe 3 in 1 fara sa intru pe fiecare raion in parte, sa nu suport ideea de  a ajunge in 3 minute la metrou (eu unde imi mai aerisesc creierul in drum spre casa?)… Am avut o perioada in care am stat cat mai putin dupa-amiezele acasa, prin simplul fapt ca ma simteam mai acasa in Lucky, sau pe terasa la Anca.

Nu stiu cum s-a intamplat de fapt, dar ieri dimineata am constientizat sentimentul asta de…home, mai mult ca niciodata. Eram singura, si m-am trezit ducandu-ma in bucatarie sa pun sa fiarba apa pentru cafea…si am vazut cum ninge. Am avut sentimentul ala de…fluturasi in stomac, si pentru cateva clipe m-am simtit iar un copil care abia asteapta sa iasa din casa sa se bucure de zapada. M-am simtit totodata la adapost de frig…si de orice, si mi-am dat seama ca ma simt la fel de acasa, aici, ca atunci cand stateam si ma uitam ca ninge pe fereastra in Sabinelor.  Nu mai aveam nevoie de oameni in vizita ca sa ma simt ok, nu mai aveam nevoie de planuri pentru pe seara doar sa simt ca trece mai repede timpul. Eram ok, eu cu mine, in casa asta, si ma simteam „home”. Sunt constienta ca nu e prima oara cand ma simt „acasa”, cred ca asta s-a intamplat dupa 2 luni abia dupa ce m-am mutat aici, insa…ieri dimineata am constientizat cel mai bine sentimentul asta.

Acum cateva ore cand m-am trezit, am avut acelasi sentiment. Nu eram pe fuga, puteam sa imi beau cafeaua verificandu-mi mailurile si minunandu-ma de cum ninge. Puteam sa ma bag la loc in pat, cu o carte in mana, fara sa ma mai gandesc ca in Sabinelor cafeaua mirosea altfel, ca fulgii erau mai mari, ca locul ala facea parte din mine mai mult ca orice.

In momente din astea, as vrea sa se opreasca timpul in loc, si sa tot miroase a cafea, a zapada, a pisica „torcanda” si a carti. Sau poate doar a mine

2 comentarii

Din categoria Chestii

„Strugurii s-au copt in lipsa ei” – Zully Mustafa

Stiu ca prima impresie pe care mi-a lasat-o a fost din cauza copertii, si de asta la prima vedere, cand am dat peste ea intr-o librarie, nici macar nu am mai simtit nevoia sa o rasfoiesc.

Fiind la Gaudeamus anul trecut insa, am trecut pe la standul celor de la Tritonic, si am zis…hai, sa vedem ce pot ascunde copertile astea. Mi-a cazut ochii pe ceva suficient de expresiv si interesant banuiesc, deoarece i-am recomandat-o Alinutei, fara sa ma mai gandesc ca i-ar putea displace. Intr-un final, tot eu am citit prima cartea, si am ramas asa, cu un sentiment care m-a facut sa vreau sa scriu articolul asta: am simtit cartea ca un fel de…limonada.

Foarte…racoritoare, dulce si acrisoara in acelasi timp. Personajele sunt tinere si destul de bine creionate, actiunea a reusit sa ma tina cu cartea in mana, desi eram in perioada in care nu reuseam sa termin nicio carte, indiferent de natura ei. Dragostea in „contratimp”, asa cum scrie in orice prezentare a cartii ce apare pe net, prietenia fetelor, ce te face sa te gandesti la prietena ta cea mai buna, atmosfera de provincie, cu „La Cais”, ce pare un fel de La Copac bucureastean, stilul in care sunt scrise, toate astea si multe altele te fac sa iesi din realitatea ta si sa intri in lumea…lor, cu o foarte mare usurinta. Nu mai simti granita autor – narator – personaj. Doar intri in hora, si te intristezi si bucuri de intamplarile lor.

Am reusit sa scot doar cateva citate din carte…poate o sa imi fac timp sa o rasfoiesc iar, si sa raman cu mai multe:

“El parea barbatul care nu dadea doi bani pe femei, care insa stia cum sa le faca sa se simta importante. (…) Hm, uite, Karin le ofera femeilor sale destul de putin cat sa le faca flamande si destul de mult cat sa nu renunte la el.”

“Nu intelegi? Nu intelegi ca ai o singura viata? Asta…alta de unde? Ca nu vei mai iubi niciodata atat de intens, ca nu vei mai fi iubit niciodata asa cum te-a iubit femeia asta? Nu intelegi ca astia sunt cei mai frumosi ani ai tai? Cei mai frumosi, Karine, cei mai frumosi… nu se mai intorc inapoi. Acum e timpul gesturilor mari, mari, mari cat lumea si pamantul, cat oceanul pe care-l cauti in vise, cat sufletul femeii de care nu ti-a pasat.”

“In viata totul se compenseaza: fericirea cu nefericirea, dragostea cu ura, ordinea cu dezordinea. Sa nu uitam cat de fragili suntem in fond, si cat de repede se poate narui totul in jur cand ne bucuram prea mult de viata.”

“Nu imi e frica de moarte, dar nu exista nici macar o singura zi din viata mea in care sa nu ma intreb: cum ar fi daca maine nu as mai fi? Si atunci nu-mi mai ramane decat sa traiesc. Sa traiesc, sa iubesc si sa visez! Pricepi? Si oricat de grea ar fi ziua respectiva, sau rea, sau deprimanta, este de ajuns sa-mi pun intrebarea asta si gasesc imediat raspunsul.”

Scrie un comentariu

Din categoria Carti

„Zorba Grecul” – Nikos Kazantzakis

Cat de tare mi-as fi dorit sa citeasca profa mea de franceza din liceu articolul asta…

Imi amintesc perfect seara in care mi-a pus in brate Zorba Grecul, spunandu-mi ca o sa imi prinda tare bine, ca o sa descopar cat e viata de frumoasa de fapt. Eram in prag de bac si de admitere, nu stiam exact in ce directie s-o iau, si imi amintesc ca a fost o adevarata revelatie pentru mine cartea asta. Am regasit-o mai apoi, in facultate, in anticariatul din pasajul de la Universitate, si am luat-o fara sa rasuflu.  A devenit mai apoi un fel de…cartea pentru zile negre, sau cartea pe care o rasfoiesc cand nu mai stiu in ce directie sa o iau.

E genul ala de carte ce merita citita de mai multe ori. Pentru a te bucura de gustul ei initial. Apoi pentru a te lasa…pus pe ganduri. Pentru ati reaminti cand ai nevoie ca viata e atata de simpla de fapt, si atat de frumoasa, si ca toate lucrurile care ne bat la cap, chiar sunt nimicuri. Viata e simpla. Noi o complicam.

Cand am citit-o prima data, am simtit-o ca pe un fel de poveste. Iti lasa sentimentul de dialog continuu, care te face sa nu lasi cartea din mana pana la ultima pagina. Desi nu e nici pe departe o lectie de filosofie, dragostea, viata, moartea, iubirea, femeia, onoarea, dreptatea… se impletesc in carte intr-un asemenea fel, incat nici nu iti dai seama cand ti s-a mai…”inoculat” o idee. De asta am si simtit nevoia sa o mai recitesc…pentru a sta cu creionul pe hartie, si a sublinia, la propriu, replicile pe care ar trebui sa mi le intiparesc in minte.

Nu l-am simtit pe Zorba ca si …un personaj principal. L-am simtit ca pe un fel de atmosfera :  Zorba traieste cu o intensitate incredibila, totul la el este culoare, viata. Are raspuns pentru orice, cu toate ca filosofia lui este simpla, deoarece:

“Omul asta, gandeam eu, n-a fost la scoala si creierul lui nu s-a deformat. A fost supus la toate incercarile, i s-a deschis mintea, i s-a largit inima, fara a-si pierde cutezanta primitiva. Toate problemele complicate, de nesolutionat pentru noi, el le rezolva dintr-o lovitura de sabie, ca Alexandru cel Mare, compatriotul sau. E foarte greu ca el sa alunece, pentru ca se sprijina in intregime, din cap pana in picioare, de pamant.”

Pentru el, tot ce conteaza este :

” – Nu, nu cred in nimic, de cate ori sa-ti mai spun? Nu cred in nimic si in nimeni; numai in Zorba. Nu pentru ca Zorba ar fi mai bun ca altii, nici vorba de-asa ceva! O bruta si el. Dar cred in Zorba pentru ca e singurul pe care-l am sub stapanirea mea, singurul pe care-l cunosc; toti ceilalti, niste naluci. Cu ochii lui vad, cu urechile lui aud, cu matele lui mistui. Toti ceilalti, iti spun, niste naluci. Cand o sa mor eu, totul o sa moara. Intreaga lume zorbeasca se va narui!”

Bucuriile sunt intense, la fel si tristetile :

“S-a ispravit! Am simtit ca mi se rupe inima-n doua. Dar s-a lipit foarte iute la loc, ticaloasa. Ai vazut desigur panze din acelea peticite cu bucati rosii, galbene, negre, cusute cu sfoara groasa si pe care nu le mai rup nici ale mai grozave furtuni? Asa e si inima mea. Mii si mii de gauri, mii si mii de bucatele: nu se mai teme de nimic!”

Si fiecare are valorile lui, fara a judeca pe celalalt pentru valorile sale:

“Ti-am mai spus-o si alta data, jupane, fiecare cu raiul lui. Pentru tine va fi ticsit de carti si de mari damigene cu cerneala. Pentru altul, va fi plin de butoaie cu vin, de rom, de coniac. Pentru altul, cu teancuri de lire sterline. Pentru mine raiul inseamna asta: o odaita parfumata cu rochii baltate, sapunuri de toaleta, un pat foarte lat cu arcuri si, langa mine, o muiere.”

As putea scrie pagini intregi…numai ca nu ar mai avea nicio frumusete:  viata, fericire, bucurie, tristete, zeitatea ce este femeia,prietenie, credinta, idee : Zorba Grecul

Asta ar trebui sa fie doar o particica din ce ar putea transmite cartea asta.

7 comentarii

Din categoria Carti